Drumeţie montană de competiţie, la Dobriţa

152

pensiunea-3-fantani-submenu-mareUn întreprinzător local din Dobriţa a venit cu o idee inedită de promovare a turismului gorjean. A luat decizia de a organiza un concurs de drumeţie montană, pentru care a şi pus la bătaie două premii în bani. Concurenţii iuţi de picior, se vor alege astfel şi cu relaxarea în natură şi cu sportul făcând paşi importanţi către o viaţă sănătoasă.

Competiţia va avea loc la finalul acestei luni, mai precis pe data de 27 noiembrie.

De la Dobriţa se va da startul unui concurs de drumeţie montană, realizat pentru prima dată în judeţul Gorj. Organizatorii pun la bătaie premii consistente în bani, pentru cei care vor parcurge primii traseul de 20 de km stabilit. Plecarea participanţilor înscrişi în concurs se va face dimineaţa de la Pensiunea 3 Fântâni, din Dobriţa. De altfel, deţinătorul pensiunii din comuna Runcu a fost cel care a luat decizia de a organiza acest concurs de drumeţie montană, atrăgând astfel turiştii într-o competiţie care îi va face pe participanţi să se bucure de peisajul deosebit pe care îl prezintă Valea Sohodolului şi împrejurimile zonei. Traseul va fi creionat pe o distanţă de 20 de km, participanţii trebuind să deţină la ei doar câte un rucsac în greutate de 10 kg, şi un echipament separat de apă şi mâncare. Vârsta minimă a participanţilor trebuie să fie de 18 ani. Organizatorii interzic utilizarea de către concurenţi a vreunui mijloc de transport, fiecare participant asumându-şi pe propria răspundere posibilitatea parcurgerii traseului de 20 de km. “În timpul drumeţiei se interzice consumul de băuturi alcoolice iar participanţii vor purta obligatoriu un număr de concurs oferit de organizatori”, se mai arată în regulamentul competiţiei, cu precizarea că prezenţa concurenţilor înscrişi se va face la orele 8.30, pe 27 noiembrie, la pensiunea din Dobriţa. Premiul I pus la bătaie de organizatori este de 600 de lei iar premiul al doilea este de 300 de lei.

A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here