Drum reabilitat la Tismana

1202

Autoritățile locale din Tismana au scos la licitație contractul de reabilitare a drumului comunal Pocruia-Costeni. Investiția are o valoare de peste 11 milioane de lei.

„Drumul DC125 este propus spre reabilitare pe un sector în lungime de 5,032 km, cu originea în drumul județean DJ 672: Godinești – Tismana – Peștișani, în satul Pocruia și sfârșitul în drumul național DN 67D: Târgu Jiu – Baia de Aramă, în satul Costeni. (…) Starea de viabilitate a drumului DC 125 este necorespunzătoare pentru desfășurarea circulației în condiții normale, cu defecțiuni ale suprafeței de rulare și ale complexului rutier, cu degradări frecvente și pe suprafețe extinse, cu o îmbrăcăminte rutieră pe întreg sectorul neconformă cerințelor actuale de securitate și confort, cu o îmbrăcăminte veche, care permite prin defecțiunile existente și cu infiltrarea apelor din precipitații în corpul drumului agravarea defecțiunilor deja apărute”, potrivit documentației.
Va fi amenajat inclusiv un pod nou peste pârâul Pocruia. Firmele de construcții interesate de lucrare au termen până pe data de 10 aprilie.
Contractul este cu clauză suspensivă, în sensul că „încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de alocarea creditelor bugetare cu această destinație”, după cum se arată în documentația publicată în portalul de licitații publice.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here