Un alt locuitor al satului Albeni, pensionar, de aproape 80 de ani, Fierăscu Dumitru, fost brigadier şi preşedinte de G.A.C., îşi aminteşte:
„În 1948 au luat fiinţă cele dintâi gospodării agricole colective – G.A.C.-uri – prin regiunile cele mai bogate şi cu terenuri fertile prin Ardeal, Muntenia şi nordul Moldovei.
În anul 1952, la terminarea stagiului militar, am fost trimis la unitatea unde mi-am satisfăcut stagiul militar la cursuri politice pentru viaţa civilă, timp de 3 luni, la Lugoj.
Am fost duşi apoi în vizită la una din gospodăriile agricole din comuna Tipări, de lângă Lugoj, înfiinţată din anul 1948, unde am luat la cunoştinţă de modul cum se lucra în cadrul acestora şi de modul de retribuire pentru volum de lucrări ce se făcea în cadrul G.A.C.-ului, pe bază de NORME, calculate de cetăţeni aleşi, cei mai destoinici şi care ştiau şi ceva carte, pentru a putea calcula normele respective.
„Adevărata” colectivizare s-a făcut în comuna Albeni începând cu anul 1962, unde primar era Greere Nicolae, iar instructor de partid – Călugăriţa Florian.
În comuna Albeni, primarul Greere Nicolae şi „răutăciosul” instructor sau activist de partid Călugăriţa Florian încercau din răsputeri să convingă cetăţenii să se înscrie în „colectivă”, arătându-le avantajele, dar uitând în mod voit să sublinieze şi dezavantajele!
Văzând însă că nu reuşesc singuri, au cerut sprijin la stat şi la conducerea de partid, astfel s-au creat echipele formate din aşa-zişii muncitori, dar combinaţi cu securişti.
În Albeni au venit, mai bine-zis au fost aduşi, doi tovarăşi „securişti” pe nume: Haita şi Georgescu. Echipa formată din cei veniţi, adică aduşi, a fost completată cu alte echipe alcătuite din învăţători din cadrul comunei Albeni, ca: Bularda Gheorghe, Popescu Elena, doctorul Popescu Nicolae şi chiar cetăţeni care făcuseră politică legionară: aşa au fost fraţii Drăgoiescu Ştefan şi Drăgoiescu Nicolae. Pentru crearea G.A.C.-ului la Albeni, s-a acţionat pe două căi: prin muncă de lămurire şi prin forţă şi chiar cu ameninţări. Unii oameni fugeau, se pitulau, adică se furişau, aşa cum a fost cazul cetăţeanului Udrescu Nicolae, care s-a ascuns sub pat. Fiind găsit de echipele ce răspundeau de înscrierea în colectivă, a fost tras de picioare, iar apoi scos în drum, unde a fost bătut de cei doi securişti : Haita şi Georgescu.
Un alt caz a fost acela al cetăţeanului Catrina Gheorghe, care văzând ce se întâmpla cu vecinul lui Udrescu Nicolae, a fugit prin grădină la pârâul Câlnic. Negăsindu-1 acasă, echipele de colectivizare au luat la bătaie pe nevastă-sa, care văzându-se în pericol a luat oala cu lapte care fierbea pe plită, pe plita sobei, şi a turnat-o spre pieptul învăţătorului Bularda Gheorghe, ce făcea parte din Comisia de colectivizare. Plecând şi căutând oameni, spre a-i convinge să intre în G.A.C.; în dreptul unui teren viran, activistul şi securistul Haita l-a zărit pe Catrina Gheorghe pe malul apei Câlnic.
L-a prins, după care l-a scos în drum, din bătaie în bătaie, pumni şi palme, aruncându-1 în mijlocul şoselei, spre văzul tuturor.
Trecând echipa de colectivizare prin curtea cetăţeanului Fierăscu Ion, au dat de el şi de mine – Fierăscu Dumitru.
Fiind întrebaţi de ce nu ne înscriam în G.A.C.-ul Albeni, am răspuns amândoi în acelaşi timp: să termine cu cei în vârstă, că noi cei tineri nu o să le creăm greutăţi sau probleme. Auzind aşa, ne-au lăsat în pace şi au plecat mai departe.
Pe vărul meu, Fierăscu Ion, l-au găsit după câteva zile, singur. I-au promis că o să-l pună brigadier în cadrul G.A.C.-ului Albeni (deci nu o să muncească)! L-au convins foarte iute să intre în G.A.C. Aşa se face că-n anul 1962 au mai rămas foarte puţini ce nu s-au înscris în G.A.C. S-a trecut hotărât la organizare, adică s-au fixat: Preşedinte, contabil şef, socotitori pentru fiecare brigadă în parte (fiind opt brigăzi). La fiecare brigadă s-a ales câte un brigadier. Au şi început întâlnirile săptămânale şi organizaţia brigăzilor pe echipe!
La fiecare echipă s-au ales şefii de echipă. După aceste momente organizatorice s-a trecut fierascu ion la verificarea cunoştinţelor brigadierilor şi şefilor de echipe, care trebuiau să ştie să calculeze normele la tot felul de lucrări agricole. Aici, însă, nimic! S-a constatat că o parte din ei nu ştiau nici cele patru operaţii, adică unii nu ştiau: adunarea, scăderea, înmulţirea sau împărţirea! Am fost testat şi eu! Când au văzut rezultatul, m-au invitat la sediul G.A.C.-ului Albeni. După verificarea de la matematică, m-au prezentat în faţa Adunării colectiviştilor, drept brigadier, deşi eu încă nu „apucasem”, sau nu mă grăbisem să mă înscriu în colectivă. Dar fuga mea de G.A.C. nu a mai durat mult! Doar până în toamna lui 1962, când a trebuit să înscriu la Liceul Teoretic din Târgu-Cărbuneşti – singura mea fată – pe Fierăscu Elena.
Fata mea, Fierăscu D. Elena, ce era născută în anul 1949, nu era primită la Liceul Teoretic din Târgu-Cărbuneşti, Raionul Gilort, Regiunea Oltenia, dacă eu nu eram membru al G.A.C.-ului Albeni. Aşa că am fost nevoit să fac cererea de înscriere în colectiv. Am dus această muncă de brigadier între anii 1962 – 1965, mai bine-zis până-n vara anului 1965, luna iunie, când conducerea Cooperativei de Consum de la Albeni mi-a oferit postul de casier. Am plecat din funcţia de brigadier G.A.C. fără aprobarea conducerii! Dar au venit activiştii de la Raionul Gilort, Regiunea Oltenia, adică secretarii de partid Pîrvuţ şi Şerban, care au ameninţat Preşedintele G.A.C.-ului Albeni şi contabilul şef că-i mută în comuna Stejari, pentru că mi-au dat drumul, fără aprobarea Adunării membrilor colectivişti! Deşi am reuşit să scap de munca de brigadier, nici la Cooperativa de Consum nu am putut să stau prea mult, pentru că-n continuare eram în „atenţia” celor doi secretari de partid: Pîrvuţ şi Ştefan.
Aşa se face că după ce am lucrat la Cooperativa de Consum Albeni între anii 1965 – 1967, în primăvara anului 1967 m-au recomandat la organele superioare de partid, pentru a îndeplini munca de PRIMAR al comunei Albeni. Am fost ales în această funcţie şi am dus-o cu succes timp de patru ani, adică între 1967 – 1971, timp în care am realizat cu cetăţenii comunei: electrificarea, obiectiv de mare însemnătate pentru vremea respectivă!
Ca o concluzie, am contribuit din plin la succesul comunismului şi al colectivizării pe raza comunei Albeni, între 1962 – 1971. Am crezut din tot sufletul şi m-am implicat profund în „egalitarismul” promis de comunism!’
Fierăscu Dumitru, pensionar, 80 ani, brigadier şi preşedinte de G.A.C., Manuscris, Drum prin memorie.
profesor istorie-filosofie Voicu T. Teodor
