Vineri noaptea, în urma unui accident, în aparență stupid, acroșată pe trecerea de pietoni când traversa strada spre școală, colega noastră, Veronica Iordache, s-a stins din viață.
A lăsat în urmă o fiică de doar 15 ani, elevă în clasa a IX-a, un soț îndurerat, colegii care nu își pot reveni dar și multe generații de elevi care i-au trecut prin mână.
Doamna Iordache Veronica, un cadru didactic extraordinar, un om cum rar există printre oameni, a ales să ne părăsească, pe patul de spital, acolo unde încerca să se recupereze în urma accidentului, când toată lumea se aștepta să revină, cu aceeași voioșie și bună dispoziție care o caracteriza.
Profesor și pedagog de excepție, doamna Iordache Veronica a demonstrat că omul simplu se poate ridica deasupra mercantilismului vremurilor, că dascălul poate fi cel care luminează, cel care deschide calea. Miile de generații de elevi, pe care le-a modelat cu măiestrie, își pleacă de fiecare dată frunțile, în fața numelui domniei sale. Iubită de elevi, pe care știa, ca nimeni altul să și-i apropie, a avut rezultate excepționale la examenele de profil, a pregătit pentru viață caractere, elevi care au absolvit, la rândul lor, școli de prestanță atât în țară, cât și în afara acesteia, rămânând în conștiința lor ca un adevărat maestru al sufletului frumos, suflet pe care l-a modelat cu priceperea unui artist de primă mână.
Dar, poate că ceea ce a avut mai de seamă Veronica Iordache a fost solicitudinea care o caracteriza. Nu există persoană, care să o fi cunoscut și să nu spună cât de deschisă era aceasta către oameni, către a-i ajuta, către a le oferi, măcar, un chip binevoitor, plin de afecțiune și condescendență.
Colegă, profesor, soție, mamă, Iordache Veronica a fost un OM complet, un OM de care toată lumea își aduce aminte cu drag, un OM la auzul numelui căruia merită să ne plecăm fruntea.
Doamna profesoară, Iordache Veronica, a fost, este şi va rămâne o stare de spirit polarizatoare, generând admiraţie în rândul oamenilor buni. O personalitate de mare complexitate şi simplitate totodată, o inteligenţă socială de excepţie. Un mare profesor care explica cu maximum de simplitate şi forţă de sugestie cele mai complexe lucruri în varii domenii, om de mare generozitate şi altruism, ajuta pe oricine, inclusiv pe cei care îi erau ostili. Muncea cu o putere şi creativitate impresionantă. Orele petrecute alături de ea, la muncă sau la relaxare, au fost întotdeauna un cadou pentru cei norocoși să o aibă aproape. Purta respect oricărui om, fiind un adevărat ctitor de vocaţie, de o uimitoare anvergură.
Poate că, tocmai de aceea, plecarea dintre cei vii a doamnei Vero (cum i se adresau cei mai apropiați), om de mare valoare morală, personalitate remarcabilă, este atât de dureroasă și atât de greu de suportat. Singura alinare pentru cei rămași, parte să fie speranța că, de acum, își depune strădania în ceruri, printre îngeri, contribuind cu aceeași sârguință, la lucrarea lui Dumnezeu.
Îţi dorim, doamna Vero, drum bun spre eternitate, spre eternitatea din sufletele noastre! Pentru că, n-am avea cum, să te uităm vreodată!
Colegiul Tehnic Mătăsari
