Intervenții urgente pe DN 67 B din comuna gorjeană Logrești. „Pentru că pe Drumul Național 67 B, în localitatea Logrești, în apropiere de sediul primăriei, mi-a fost semnalată o situație de urgență, m-am deplasat ieri la fața locului. Pârâul Amaradia a erodat malul și a afectat structura părții carosabile, care s-a dislocat, iar circulația se desfășura în condiții dificile.
Lucrătorii de la Drumurile Naționale au intervenit pe porțiunea de drum afectată, iar, în câteva zile, lucrările de punere în siguranță a circulației pe DN 67 B KM 42+180 vor fi terminate”, a anunțat prefectul Corneliu Răducan Morega.