Drapelul Național, sărbătorit la Târgu-Jiu

483

Autoritățile publice din județul Gorj au marcat cum se cuvine Ziua Drapelului Național. Manifestările au debutat, luni seara, continuând marți dimineața, cu un amplu ceremonial.

În dimineața zilei de 26 iunie 2018, la ora 08.30, centrul municipului Târgu-Jiu a găzduit manifestările dedicate Zilei Drapelului, evenimentul debutând cu Muzică de promenadă cu fanfara “Armonia” și continuând cu Semnal de trompeţi,  Întâmpinarea persoanelor oficiale şi Prezentarea onorului. La 09.10 a fost Salutul drapelului de luptă, iar de la 09.15, cei prezenți în Piața Prefecturii, au asistat la LECȚIA DE ISTORIE – “Drapelul țării – simbol al unității și continuității românești”, susținută de către istoricul Gheorghe Nichifor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj. La ora 09.30 a avut loc Primirea drapelului, care a fost adus pe culoar de către soldaţi: Binecuvântarea drapelului de către preotul militar, Oficialităţile prezente au sărutat drapelul, care ulterior a fost înălțat. Evenimentul s-a încheiat cu Defilarea Gărzii de Onoare şi onor la drapelul înălţat pe catarg.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here