În istorie sunt nenumărate exemple de manifestări ale «osmozei demografice» şi ale transferurilor de grupuri de populaţie de la o ţară la alta sau chiar de la un continent la altul, ceea ce pune într-o reală dificultate un anumit popor, o anumită naţiune sau chiar mai multe naţiuni care îşi pot pierde reperele lor identitare, valorile tradiţionale definitorii şi chiar limba oficială. Mulţi specialişti vorbesc despre faptul că există o migraţie masivă în Europa şi pe continentul nord-american, în Canada şi în SUA, chiar în Federaţia Rusă, iar, pentru că rata natalităţii e mai mare în rândul etniilor catalogate într-un mod cât se poate de neconcludent ca fiind ne-albe, apar situaţii noi care se referă la faptul că ţările primitoare de imigranţi de culoare ajung în situaţia de a înregistra modificări substanţiale în plan demografic şi rasial, cu implicaţii confesionale evidente şi greu de evaluat pe termen scurt. În această ordine de idei, trebuie remarcat cu date şi observaţii concrete, că un cunoscut biolog evoluţionist, geograf şi antropolog, Jared Diamond, atrage atenţia asupra pericolului de a subestima o serie de factori ecologici şi sociali care au un rol decisiv în existenţa popoarelor, dintre care factorul demografic s-a dovedit întotdeauna şi se dovedeşte în continuare esenţial pentru a caracteriza fenomenul migraţiilor în Europa şi chiar în întreaga lume. El apreciază, pe bună dreptate, că deplasările de populaţii de la o ţară la alta sau chiar de la un continent la altul se datorează unor cauze privitoare la insuficienţa resurselor necesare vieţii, în strânsă legătură cu suprapopularea, dar, mai există şi tentaţia de a căuta un trai mai bun în altă ţară, fără a exclude posibilitatea acţiunii conjugate a celor doi factori, deci, un factor de natură internă şi altul de natură externă. În viziunea sa, exodul demografic este un proces cu proprietăţi autocatalitice, deoarece, odată început, procesul în sine se autosusţine prin exerciţiul imitaţiei şi al preluării unor deprinderi de la cei care au fost înaintaşi, constituind astfel, un exemplu demn de urmat!
O transformare radicală a «profilului civilizaţiei europene»!
La rândul său, conflictologul rus, Iuri Platonov, un om politic al auto-proclamatei Republici Moldovenești Nistrene, care îndeplinește în prezent funcția de primar al orașului Râbnița și de șef al Administrației de Stat al raionului Râbnița, autorul cărţii Expansiunea etnică, apreciază că unele dintre ţările în curs de dezvoltare au devenit veritabile «incubatoare imense de producere a populaţiei», urmând ca surplusul de oameni să fie destinat…exportului, ceea ce va determina peste ani o transformare radicală a «profilului civilizaţiei europene», ajungându-se la un moment dat chiar la incapacitatea de asimilare a migranţilor de către ţările dezvoltate.
Autorul invocă pe alocuri şi existenţa unui paradox determinat de faptul că ţările dezvoltate îşi vor asigura existenţa şi continuitatea numai pe seama exodului demografic. În concepţia autorului rus, osmoza demografică reprezintă un catalizator în lupta de concurenţă dintre etnii şi dintre state, un instrument de acaparare a unor teritorii prin factorul populaţional, prin impunearea unei limbi aşa-zis oficiale, mai ales că Platonov atrage atenţia asupra rolului pe care îl capătă migraţia contemporană în dislocarea etniilor autohtone şi prin creşterea semnificativă a ratei natalităţii. În acest sens, o creştere demografică într-o anumită zonă geografică generează în ultimă instanţă un cerc vicios în urma căruia au de pierdut acele naţiuni care au lăsat la urmă problema identităţii şi a recunoaşterii lor internaţionale.
Autorul rus consideră că în tabloul etnic al statelor europene se constată că diversitatea etno-rasială din cadrul fiecărui stat luat în parte, devine şi mai pronunţată decât în anii 1990 şi, ca urmare, problemele revendicative din Europa sunt mai actuale decât ar părea la prima vedere. Platonov arată că în ultima vreme, mulţi europeni achiesează mai mult cu etnia, cu comunitatea de provenienţă, mai puţin cu ţara, tocmai ca o expresie a diluării reperelor identitare ale naţiunii, lucru care încurajează tendinţele separatiste şi de autonomie. Autorul clasifică secolele în baza caracterului expansionist al politicilor statale, iar în funcţie de acest criteriu, emite şi prognoze, pentru că apreciază secolul al XIX-lea ca fiind al expansiunilor teritoriale, secolul al XX-lea ca fiind al expansiunii ideologice, iar secolul al XXI-lea, ca fiind al expansiunii etno-demografice până la nivel global, în care vor avea de câştigat naţiunile şi etniile cu o rată a natalităţii debordantă. De altfel, autorul subliniază impactul hotărâtor al factorului identitar asupra geopoliticii secolului al XXI-lea, mai ales că şi alţi cercetători susţin că trăim perioada unei reinventări a rudeniei, ca fenomen social, şi ar trebui să aplicăm metodologii evoluţioniste pentru a înţelege profunzimea şi dinamica acestui fenomen.
,,Imigraţia în masă produce un adevărat «genocid non-violent» în rândul populaţiei autohtone”!
O aplecare asupra impactului pe termen lung al migraţiei în masă asupra diluării identităţii naţionale aparţine etnologului australian, Frank Salter, cel care impune termenul de capacitate de împovărare, pentru a stabili maximul de populaţie pe care o poate asimila un anumit teritoriu, iar în condiţiile în care o serie de ţări se confruntă cu o astfel de situaţie, acestea sunt afectate de două ori, mai întâi propriul teritoriu este suprapopulat, iar în plan second, populaţia autohtonă se simte frustrată şi de multe ori poate riscă să fie dislocată în altă zonă. Pentru a sublinia gravitatea unei astfel de situaţii, Salter propune metoda pe care o intitulează echivalentul în copii sau child-equivalents, cea care constă în a se preciza, cu câţi copii pierduţi de populaţia autohtonă echivalează primirea imigranţilor într-o ţară, precizându-se că, de fapt, nu ar fi vorba despre copii reali, născuţi, ci despre copii care este posibil să se nască într-un interval de timp. De fapt, Salter doreşte să ne convingă că primirea unor imigranţi într-o ţară echivalează cu nenaşterea unui număr însemnat de copii de către populaţia autohtonă, ceea ce înseamnă, în ultimă instanţă, că populaţia autohtonă este cea mai afectată de pe urma fenomenului imigraţiei, iar pericolele care planează asupra localnicilor sunt imprevizibile. Pentru a convinge mai mult, Salter recurge şi la unele calcule matematice, subliniind chiar diferenţa de genotip a două popoare selectate de el, iar pentru a-şi ilustra susţinerea în mod concret, consideră că în momentul în care în Anglia imigrează 10.000 de membri ai etniei africane bantu, foarte diferiţi de gena englezească, se va constata că această infuzie considerabilă de indivizi de altă rasă, echivalează cu ne-naşterea a circa 10.854 de copii englezi, iar concluzia care se desprinde este aceea că imigraţia în masă produce un adevărat «genocid non-violent» în rândul populaţiei autohtone.
Salter îndeamnă decidenţii din statele în care se produce imigraţie în masă ca să pună imediat pe primul plan interesul genetic al naţiunii şi implicit al etniei, lăsând în plan second o serie de probleme economice legate de lipsa forţei de muncă, deoarece salvarea naţiunii şi supravieţuirea etnică sunt probleme prioritare, iar amplificarea imigraţiei ameninţă considerabil supravieţuirea naţiunii pe termen mediu şi mai ales pe termen lung. Referindu-ne la ceea ce înseamnă omul modernităţii târzii, dar, mai ales la ceea ce semnifică marea ruptură şi nevoia de a impune o nouă ordine socială, pornind de la modul în care s-au născut şi mai ales la modul cum apar cu pregnanţă ipostazele omului modern, pe fondul migraţiilor populaţionale şi al apusului unor civilizaţii, putem sublinia faptul că lumea este extrem de eterogenă din perspectiva civilizaţiilor care o compun. Tocmai de aceea, trebuie remarcat că inclusiv judecăţile de tip normativ circumscrise progresului înţeles exclusiv în termenii impuşi de către occidentali au şi un rol justificativ. Aşa au fost justificate şi colonizările şi anumite civilizaţii (prezentate ca superioare), aşa sunt justificate şi era informatizării şi globalizarea.
Demersul este unul demn de a fi evidenţiat, deoarece el centrează investigaţiile pe un grup de state, prin care se extrag criterii definitorii pentru grupul respectiv (criterii aplicabile exclusiv grupului, deci, particulare), se generalizează criteriile prin aplicarea lor şi altor grupuri (în multe situaţii, incompatibile), se extrag concluzii cu valoare universală (deşi metoda comparativă este inadecvată, iar demersul suferă de incompletitudine şi inadecvare). Vom insista în continuare pe asemenea aspecte cu menţiunea că primul val a cuprins şi antrenat multe populaţii, cel de-al doilea val a cuprins mai puţine populaţii, dar şi-a extins consecinţele asupra celor mai mulţi actori naţionali, în timp ce cel de-al treilea val cuprinde un grup restrâns de actori naţionali şi transnaţionali care beneficiază, extinzându-şi consecinţele asupra celorlalţi, aflaţi încă în primul sau cel de-al doilea val, tocmai pentru a întări convingerea că problema demografică este una care afectează azi toate ţările, fiind o problemă globală, deşi evoluţia factorului demografic nu este aceeaşi pentru ţările sărace şi pentru ţările dezvoltate, deoarece tabloul lumii actuale conţine certitudini, elemente ale previzibilului, dar şi incertitudini, în pofida faptului că societatea actuală – cea a erei globalizării – este acceptată ca o societate bazată pe cunoaştere.
Am prezentat aceste puncte de vedere diferite şi nuanţate, pentru a pune în evidenţă complexitatea situaţiei crizei demografice pe continentul european, deoarece se poate concluziona că s-a făcut prea puţin pentru a stopa o veritabilă avalanşă migratorie greu de evaluat pe termen mediu şi pe termen lung, iar tabloul multirasial şi multicultural pare departe de ceea ce poate să rezerve viitorul pentru naţiunile care alcătuiesc civilizaţia europeană.
Profesor dr. Vasile GOGONEA
