Pe un pământ unitar clădit, bogat și îngăduitor cu ființa umană, s-a născut poporul român, ai căror strămoși au fost geto- dacii și romanii, cu o vechime de existență, aici în mijlocul Europei, de peste 2000 de ani. Și avea să fie hărăzit să păzească și să apere marginile ținuturilor carpato-danubiano-pontice de năvălirile barbare timp de mai multe veacuri, inclusiv în timpul împărăției romane, pentru ca după simbioza daco- romană, străbunii noștri de neam comun, să-și dobândească cu mândrie numele de roman, cel “vechiu ca un temeiu neclintit, IAR CEL CE ESTE RĂDĂCINA NU SE MUTĂ” (citat din Miron Costin).
“Era firesc deci, ca unul și același popor să se întindă peste un ținut atât de unitar”, spunea un alt cronicar-Grigore Ureche, după care; ”Așa s-a întâmplat cum curg apele din munți spre vale, așa s-a întins cei care stăpâneau cetatea din mijloc spre toate ținuturile dimprejur. Îndată ce s-au potolit năvălirile, romanii s-au împrăștiat grabnic până în vechile lor hotare…ca puhoiul apei s-au lățit de sârg și fără zăbavă”. Mai concret, romanii, cu multe veacuri înaintea tuturor vecinilor, s-au întins (conform dovezilor istorice) până departe de hotarele provinciei lui Traian, din Istria până în stepa de pe malul Niprului, și din Polonia, Moravia și Tisa Mijlocie până în Tesalia și Peloponez, configurându-și așadar vechimea și existența ca popor în Spațiul Carpato- Danubiano- Pontic, în timp și până la jumătatea veacului XX, pământul cuprins între hotarele României Mari avea să ajungă la 294 km pătrați.
Din păcate, și tot de sute de ani, romanii au fost nevoiți mereu a-și apăra granițele și identitatea de neam, refuzând a atârna de voia altora, numai că loviți din toate părțile de valurile de năvălitori, de războaie și stăpâniri străine, au fost împinși să accepte pe pământul lor străbun și etnii de “amestecătura”: unguri, sași, evrei, țigani turci, tătari, ruși lipoveni, bulgari, sârbi, ucrainieni, ș.a.m.d. Sunt și astăzi acești etnici pe teritoriul țării noastre, trăind și conviețuind în bună pace cu romanii, condițiile istorice date obligându-ne pe toți să punem umărul la dezvoltarea și prosperitatea patriei comune. Iar dacă, până în decembrie ’89, populația României a continuat cu un ritm permanent de creștere, ajungând de la cca16 milioane de locuitori în 1930, la peste 23 de milioane în 1989, după această dată, din nefericire și cu un mare semn de îngrijorare, se constată un accelerat proces de scădere a numărului de locuitori. Practic, avem de a face cu o adevărată dramă națională, adică un dezastru demografic. Și pentru că acest fenomen ce pare ireversibil și pentru care autoritățile post- decembriste ale statului roman nu au vreo apăsare și preocupare, este bine a trage și aici semnalul de alarmă, aflându-ne deja într-un mare impas în regenerarea organică a speciei noastre românești. Și cauzele sunt multiple, legate, în primul rând, de faptul că astăzi în țara noastră familia și căsătoria ca instituții sociale nu mai sunt protejate. Pe de altă parte, România fiind dată pe mâna străinilor, care beneficiază de marea majoritate a resurelor și oportunităților noastre interne, are nu doar un prezent, ci și un viitor incert, de vreme ce ne-au fost ruinate bogățiile și economia, găsindu- ne astfel ca țară la limitele de supraviețuire.
Iar consecințele și perspectivele sunt mai mult decât sumbre, de vreme ce populația României a scăzut în ultimii 27-28 de ani cu peste 20%, față de 1990, mai exact de la peste 23 milioane de locuitori la 19.300.000, așa cum ne indică C.N.S. la 1 ian. 2017.
Și procesul de descreștere continuă într-un ritm alarmant, preconizându-se în urma studiilor demografice recente că până în 2100, populația țării noastre nu va depăși 10 milioane de locuitori, pentru că ulterior națiunea română se va șterge în doar câteva generații după aceea. Iar la acest dezastru demografic contribuie și exodul a celor aproape 4 milioane de români, migrația devenind o obsesie națională,cu atât mai mult cu cât tinerii părăsesc România, în vreme ce satele și cartierele orașelor noastre sunt părăsite și îmbătrânite, astăzi cea mai mare problemă, fiind lipsa forței de muncă- calificată și necalificată. Or ne întrebăm, dacă cei care conduc și guvernează țara, nu ar trebui trași zdravăn de “urechi”, tocmai pentru faptul că ne arată cât sunt ei de europeni, în schimb numai români adevărați nu vor să fie. Slugărnicia lor față de stăpânirea străină-americană, germană, franceză, etc., a atins limita insuportabilă pentru țară, fiind vădit și voit neglijate interesele națiunii romane, cum nu s-a mai întâmplat vreodată în istoria modernă a României.
Acum, referitor la structura etnică a țării este bine să facem și unele trimiteri, tocmai pentru a se înțelege mai limpede situația demografică actuală, iar de aici eventualele măsuri ce s-ar impune pentru o bună conviețuire interetnică, la condițiile istorice date.
Așadar, în țara noastră, românii reprezintă 89%, ungurii de neam turanic sunt veniți pe teritoriul României în sec.XII (marea majoritate, în ținutul Covasna-Harghita), însemnând în prezent în jur de 6% (aproximativ 1,2 milioane din populație), romii (țiganii), ajung și ei prin ținuturile noastre, venind în sec.XII_XIII din India și Pakistan, iar conform ultimului recensământ din 2011, cei care s-au declarat a face parte din această populație etnică ating cifra de 620.000. Apoi sunt germanii (sașii și svabii), colonizați prin sec. XII- XIII, în sudul Transilvaniei și în Banat, pentru ca mult mai târziu, în regimul comunist, majoritatea dintre ei părăsesc România cu destinația spre Germania. Astăzi, cei care încă mai locuiesc în țara noastră abia mai reprezintă 0,3% din populație, mai exact în jur 36,000, așezați cu precădere în zona Sibiului și Brasovului. Ar urma, așa cum am amintit în prima parte a acestui studiu, celelalte etnii venite, de asemenea, în împrejurări istorice așijderea și anume: evreii, turcii, tătarii, rușii lipoveni, ucrainienii, sârbii, bulgarii și altii, așezați de regulă, dar într-un procent foarte mic, în zonele de granițe ale României și în marile orașe. Și este de remarcat că naționaliățile conlocuitoare din țara noastră se bucură prin Constituție de toate drepturile și libertățile cetățenești la fel ca și populația majoritară, ceea ce nu se prea întâmplă în alte țări precum: Ungaria, Serbia, Ucraina, Rusia, Bulgaria, ș.a.m.d. De aici, se poate vorbi și de o conviețuire interetnică de bună înțelegere, pace și liniște, contribuind cu toții la dezvoltarea și progresul patriei lor comune- România.
Numai că indiferent de etnie, căci până la urmă toți suntem cetățenii acestei țări, problema fundamental, care ar trebui să frământe până la starea de insomnie autoritățile statului rămân, este declinul accelerat demografic, pentru care se impun măsuri radicale și urgente, pentru stoparea fenomenului. Altfel, cum este posibil ca de ani de zile rata mortalității depășește natalitatea, iar cel mai recent exemplu prin comparative, indica în luna ianuarie 2017 circa 15.000 de nou-născuți, în schimb au decedat peste 28.000 de persoane, reprezentând un spor natural negativ de 77% față de luna ianuarie 2016. Și atunci, oare unde ajunem sau vom dispărea ca națiune, în vreme ce factorii decizionali-Parlamentul, Președintele, Guvernul și celelalte instituții abilitate ale statului, nu au nici un fel de preocupare concretă pentru stoparea acestui flagel dezastruos pentru existența și perpetuarea neamului românesc? Or, este vorba mai degrabă de o trădare pe față a intereselor României, aruncându-se voit națiunea într-o gâlceavă și dihonie internă permanentă, de dragul unor interese politice obscure, întreținute, după cum ușor se poate observa chiar de la vârfurile de putere, sprijinite la fel de murdar din exterior, dar și de către grupările multinaționale la fel de oculte, ce seamană panică, îngrijorare și haos în toată țara. Nu în ultimul rând, canalele mediatice obediente unor astfel de stăpâni și interese pun “paie pe foc”, întreținând continuu spiritul de învrăjbire și războiul romano-român.
În plus, bajocorindu-și pe mai departe țara și poporul, al de europeanul Klaus Iohannis, împreună cu celelalte cozi de topor din interior, acceptă cu atâta umilință, la comanda lui Merkel, Macron și a altor “sultani” de pe la Înalta Poartă occidentală și împânzesc România cu miile de imigranți veniți de aiurea, ceea ce înseamnă un mare risc pentru siguranța națională. Și este vorba aici în principal de pătrunderea barbarismului islamic într-o țară tradiționalist-creștină, ceea ce va da, fără nici un fel de îndoială, peste cap spiritualitatea și cultura, pacea și linistea poporului român. Altfel spus, suntem obligați să purtăm de grijă altora, veniți în hoarde dintr-o lume cu mari frământări etnico-religioase, dar cei care iau deciziile în această privință, ignoră și își umilesc propria națiune. Și pentru ca umilința să fie și mai apăsătoare, România continuă să fie ținută premeditat de atâta vreme în debaraua Occidentului și a “maretei” Europe. Or, cât de simplu s-ar putea rezolva problemele care au bulversat această țară în ultimii 27-28 de ani, dacă cei care au fost sau sunt mandatați la rându-i cum trebuie și cu folos treburile obștei noastre comune. Evident că aici este și cazul stopării hemoragiei demografice din România, posibilă, în primul rând, printr-o revigorare de fond și durabilă a economiei naționale, dar scoasă și de sub tutela străină și a diverselor grupări cu interese ascunse, de tip mafiotic. În același timp, este nevoie de controlul statului român asupra tuturor resurselor interne-naturale, patrimoniale și umane și valorificarea acestora cu multă grijă, cu precădere orientate spre protecția și stimularea familiei și a tinerilor, mai ales în privința integrării și siguranței economico-sociale, a creșterii și îmbunătățirii radicale a condițiilor de muncă și a nivelului de trai. Altfel, subdezvoltarea, salarizarea proastă și lipsa locurilor de muncă vor persista, iar populația României va continua să scadă dramatic (în ultimul an/2016/2017 cu peste 122.000 de locuitori!), fie prin micșorarea ratei fertilității și deopotrivă, prin accentuarea emigrării forței active de muncă. Or aici trebuie insistat, cu măsuri foarte concrete, sustenabile, pentru a stimula repatrierea românilor din diaspora, iar pe de altă parte este nevoie ca ajutoarele financiare pentru familiile tinere să fie suplimentate de către stat, inclusiv cu majorări de alocații pentru copii mult mai aproape de necesitățile lor de viață, sănătate și bună educație. Nu în ultimul rând, se impune o lege unitară si pentru economia și serviciile private, prin care să se stipuleze obligativitatea unor programe de lucru mai flexibile pentru mame și în special pentru familiile cu mai mulți copii.
Apoi, de ce nu, și crearea unui fond național de solidaritate, care, de asemenea, să vină în sprijinul familiei, mamei și copiilor. Numai că totul depinde de înțelegerea, voința, înțelepciunea, buna-credință și răspunderea diriguitorilor statului român, care dincolo de oricare alte probleme de rezolvat, criza demografică trebuie urgent stopată, altfel vom dispare treptat și sigur ca popor, în timpuri nu prea îndepărtate, așa după cum prevăd și ultimele studii științifice privitoare la demografia globală, efectuate de către organismele abilitate ale ONU.
Prof. Vasile Irod
