O anexă a unei gospodării din satul Dâmbova, Drăguțești, a luat astăzi foc, iar pompierii s-au deplasat acolo cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul ISU Gorj. ”Echipajele de intervenție au constatat că incendiul se manifestă violent la anexă în care erau depozitate foarte multe materiale combustibile, fiind afectate parțial și două case aflate în imediată apropiere.
Colegii noștri au reușit să localizeze incendiul în limitele găsite, iar în acest moment se intervine pentru stingerea tuturor focarelor.
Din fericire, nu sunt înregistrate victime!”, a transmis ISU Gorj.