Prin iulie, luna lui Cuptor, rătăceam grăbit pe strada Victoriei din Târgu Jiu și mă întâlnesc cu poeta adevărată care este Doina Oiță. Știi, mă întreabă, am mai publicat un volum de poeme. N-aveam de unde să știu. Cum facem, mai vii în târg? Dă-mi un telefon și ți-l aduc, îmi spune simplu.
Am mai trecut prin Amarul târg, cum inspirat îi zice criticul literar Gheorghe Grigurcu urbei lui Brâncuși. Dar tot nu ne-am văzut. Așa că am rugat-o să-l lase la Agenția de publicitate a Gorjeanului. L-am admirat, mai întâi ca pe o excepțională și izbutită apariție editorială, fără niciun cusur tehnic și cu o grafică de invidiat. La primul ei volum de poeme am colaborat împreună cu fostul mare gazetar și critic literar George Manoniu, unul scriind prefața și celălalt postfața. Ba chiar domnul Manoniu îi propusese vreo 25 de titluri pentru volumul de debut, iar eu am fost de părere că mai potrivit ar fi titlul unui poem – Rugă iubirii. Așa a și rămas. Căci toate poemele din acel prim volum erau o cântare a iubirii Doinei Oiță pentru alesul inimii sale, pe care l-a pierdut mult prea devreme.
Simplitatea exprimării se păstrează și în al doilea volum al sensibilei poete Doina Oiță, doar că rafinamentul literar în creștere vizibilă o așază pe autoare printre cei mai valoroși clasici în viață ce cântă iubirea. Nu-mi propun decât să atrag atenția asupra unei poete ce se dovedește matură încă de la a doua apariție.
Mă rog, ambele volume de versuri sunt închinate celui mai nobil sentiment – iubirea. Și mă mir cum de a doua apariție editorială, girată tot de Editura MĂIASTRA, Târgu Jiu – 2018, nu și-a găsit până acum criticii și cronicarii pe care-i merită.
E drept, poate nici autoarea nu și-a răspândit volumul „Dragostea nu moare” prin redacțiile revistelor literare ori pe la critici veritabili, nu pârâți și treaba aceasta e păcat că s-a petrecut. „Dragoste nu moare” merita o altă soartă.
În vreme ce prefața semnată de Prof. Ion Elena, intitulată banal „O poezie a renașterii prin miracolul iubirii”, se lăfăie pe trei pagini, un text scris cu suflet și simțire de poetul Spiridon Popescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, stă ascuns nu ultima pagină, ci pe ultima supracopertă:
„După ce am parcurs manuscrisul acestei cărți, am ajuns la concluzia că doamna Doina Oiță este o poetă care a înțeles, în toată profunzimea sa, fraza care încheie ultimul roman al lui Marin Preda „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”. Spiritul acestei fraze plutește peste fiecare vers al domniei sale.
Doamna Oiță face abstracție de toate curentele și experimentele literare la modă și-și scrie poemele cu inima. Inteligența artistică de care dă dovadă a ajutat-o mereu să rămână doar sentimentală. Probabil că tot această inteligență a făcut-o să priceapă și că, în artă, cel mai greu lucru este să ajungi la simplitate!”
Spiridon POPESCU
Când cel mai îndrăgit poet gorjean îi închină asemenea cuvinte din inimă, subsemnatului nu-i mai rămâne decât să se încline în fața harului Doinei Oiță și a originalității creației domniei sale.
Închei cu finalul postfeței semnată de Prof. Veronica Tribus: „Așa s-au născut cele două volume deja apărute – „Rugă iubirii” – 2009 și „Dragostea nu moare” – 2018. Poezia cuprinsă în cele două volume ne dă speranță și temei să-l așteptăm și pe cel de-al treilea!”
Și subscriu autoarei postfeței: „Felicitări, Doina Oiță!”
ION PREDOȘANU
