Dragoș Militaru cere transferuri: ,,Așa, nu se poate!”

820

Antrenorul gorjean Dragoș Militaru și-a pulverizat elevii după al patrulea eșec consecutiv la cârma Unirii Dej. Ultima etapă a adus o nouă înfrângere pentru ardeleni, 0-1 pe teren propriu cu CS Mioveni. Militaru nu a luat niciun punct de când a revenit pe banca tehnică a clujenilor și a cerut suflu nou la echipă. Evaluarea antrenorului nu e îmbucurătoare pentru jucători, iar mulți dintre ei vor părăsi formația în iarnă. Militaru a plecat de la Dej la finele sezonului trecut, după o perioadă mult peste așteptările conducerii clubului, în care a promovat echipa în liga secundă, iar apoi a dus-o în play-off. În vară, gorjeanul a preluat-o pe Chindia Târgoviște, iar la Unirea a sosit Dacian Nastai. Evident, cei doi principali nu au rezistat la formațiile cu care au început sezonul. ,,A fost o primă parte de 2023 foarte bună, a doua parte foarte proastă, lotul e destul de subțire, și numeric, și valoric, aceasta e concluzia mea. Cred că avem nevoie de foarte mulți jucători noi, pentru a începe să ne luptăm, din ianuarie, pentru rămânerea în Liga 2. E foarte greu în situația în care suntem, anumiți jucători au arătat că nu pot face față în Liga 2, asta e! Am făcut o analiză, mă așteptam la mai mult de la mai mulți jucători. A fost jumătate de an în care nu s-a făcut nimic notabil, indiferent de cine a fost antrenor. Cine a fost în primele 10 etape, cine a venit după, rezultatele sunt aceleași și, probabil, nu numai antrenorii au vină. Am în cap anumite poziții pe care trebuie să aducem jucători, jucători cărora să le fie foame, să își dorească să joace în Liga 2, să dorească să ajungă apoi în Liga 1 și la echipele naționale. Vreau un pic mai mult de la jucători, nu am văzut acel spirit, dorință, poate nici orgoliu, nici mândrie, ne luptăm foarte puțin, foarte ușor cedăm duelurile. Poate fiecare atât poate, dar suntem aici să luăm decizii, să completăm lotul în așa fel încât să rămânem în Liga 2. Mai rău decât să pierdem meciuri nu cred că poate fi, de aceea cred că lotul necesită modificări foarte mari. Știam că lotul e subțire, nu e o noutate pentru mine, mă așteptam să acumulăm măcar câteva puncte, ca să fim aproape de anumite echipe, dar se poate întâmpla orice. Nu pot să zic că mă așteptam să pierdem patru meciuri, nu am avut patru înfrângeri niciodată în ultimii trei-patru ani aici, la rând”, a declarat Militaru, pentru site-ul oficial al clubului. Pe de altă parte, antrenorul gorjean nu s-a putut baza nici pe unii jucători importanți de când a preluat echipa: ,,Am văzut ce avem la dispoziție, asta e situația. Mai ales, în ultimele etape din acest an, nici nu am avut tot lotul cu care s-a început sezonul, pentru că sunt diferite probleme la Cătinean, Roș, Adi Pop, Ciuciulete și alții care joacă cu injecții și abia se antrenează. Dar, am văzut, a văzut toată lumea, că avem nevoie de altceva, de un suflu nou, de jucători care vor să joace pentru Unirea Dej în Liga 2. Nu cred că e doar părerea mea, ci a tuturor celor implicați. Așa, nu se poate! Merg din înfrângere în înfrângere pentru că… asta e realitatea, nu am nimic personal cu nimeni, toți sunt băieți foarte buni ca oameni, dar pe teren nu arătăm… atât se poate, trebuie să fie anumite schimbări”. Unirea Dej iernează pe locul 18, antepenultimul în Liga 2, cu 10 puncte acumulate în 15 etape.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here