Dragoș Militaru a avut 21 de jucători la reunire

1031

Antrenorul gorjean Dragoș Militaru a sunat adunarea la Unirea Dej. Nou-promovată în liga secundă, trupa ardeleană este printre primele echipe din liga secundă care și-a reluat pregătirea. Formația a ajuns în eșalonul doi după ce a trecut de două baraje, cu Minerul Baia Mare și SCM Zalău. Principalul formației din Dej a avut 21 de jucători la prima ședință de antrenament desfășurată pe Stadionul Municipal. La ședința de pregătire, antrenorul gorjean nu a avut parte de noutăți în ceea ce privește lotul. Echipa va efectua cantonamentul de vară pe plan local, în perioada 8-16 iulie. Unirea Dej a programat șapte partide amicale, printre adversarii din meciurile de verificare fiind Universitatea Cluj, Unirea Ungheni și Sportul Şimleu Silvaniei. Zeci de suporteri și-au încurajat formația favorită la reunire. ,,O să facem tot posibilul să jucăm în Liga 2, în așa fel încât suporterii care vin la stadion să simtă că jucăm și pentru ei. O să încercăm în prima etapă și pe tot parcursul sezonului următor să jucăm cu stadionul plin. Mi-aș dori să devină ca o rutină, ca în meciurile de acasă, cu mic, cu mare cei din oraș să vină la meci. Să-și ia copilul de mână sau frați, surori, să vină să vadă Unirea, să o vadă la joc. Sper să fie o comunitate între jucători și suporteri”, declara Dragoș Militaru după promovarea în liga secundă. La Dej ar putea apărea un stadion acoperit, de 7.000 de locuri.
Jucătorii prezenți la reunirea Unirii Dej:
Portari: Dorin Farcaș, Raul Papp, Ștefan Georgescu, Patric Toderean;
Fundași: Mihai Kereki, Alexandru Blaj, Denis Roș, Ionuț Rus, Florin Sabo, Andrei Peter, Eduard Meszaroș;
Mijlocași: Marius Cătinean, Cristian Chira, Adrian Pop, Alexandru Papp, Angelo Cocian, Alexandru Mate;
Atacanți: Florin Blaj, Cristian Frăsineanu, Andrei Pop, Ciprian Lăcan.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here