Dragoș Bon: În momentele dificile, caracterul trebuie să se vadă

1065

Universitatea Craiova poate să obțină două victorii prin care să își salveze sezonul. Oltenii au meci în această seară la Giurgiu, cu FCSB, iar sâmbătă pot câștiga al doilea trofeu de la reactivarea secției de fotbal, dacă trec în finala cupei de Astra. Antrenorul secund al clubului, Dragoș Bon, recunoaște că atmosfera nu este cea mai bună în vestiar, dar spune că o serie de factori au contribuit la declinul formației conduse de Marinos Ouzounidis. „Într-adevăr, nu ne aflăm într-un moment bun. E un moment dificil, venim după o serie de eşecuri, la care nu ne aşteptam. Cu acest prilej, vreau să le cer scuze tuturor suporterilor noștri, pentru că ştiu că sunt la fel de afectaţi ca şi noi. Sper să le aducem o bucurie în partida care urmează, cu FCSB. Cum toată lumea ştie, indiferent de poziţia din clasament a celor două echipe, întotdeauna va fi un derbi. Orice derbi cu FCSB, Dinamo aduc bucurie suporterilor, dacă reuşim să le tranşăm în favoarea noastră. Acest moment dificil are un cumul de factori: parcursul nefericit din ultimele etape, faptul că se joacă din 3 în 3 zile, accidentările, apariţia oboselii fizice şi mentale. Dar vreau să subliniez că eu cunosc foarte bine grupul nostru de jucători şi spun că avem fotbalişti cu un caracter frumos. Mă bazez că acest lucru va fi decisiv pentru acest final de sezon. În momentele dificile, caracterul trebuie să se vadă“, a declarat Bon. Secundul Craiovei a subliniat că meciul contra celor de la FCSB nu este în plan secund față de finala Cupei României. Bon a mai spus că este entuziasmat de revenirea suporterilor pe stadion. Sâmbătă, se va juca cu un număr limitat de spectatori. „Suntem cu toţii profesionişti, luăm fiecare meci în parte şi-l pregătim. Pentru noi este foarte importantă partida care urmează, pentru că este un derbi şi, după cum ştiţi, rezultatele pozitive aduc linişte şi contribuie la alte victorii. Deci trebuie să pregătim foarte bine meciul cu FCSB. Sper ca după joc să avem mult optimism pentru finala Cupei datorită rezultatului de la Giurgiu. Este un moment pe care-l aşteptam de foarte mult timp (revenirea suporterilor pe stadion – n.r.), atât eu, cât şi întreg grupul de jucători. Suntem fericiţi că vom avea, din nou, suporterii în spate! Cum la ultima Cupă au reuşit să ne ducă spre trofeu, sunt convins că aşa va fi şi pe data de 22 mai, la Ploieşti“, a declarat antrenorul craiovean.Principala galerie a Craiovei, Peluza Nord, a anunțat că suporterii olteni vor primi, cu certitudine, 1.000 de bilete la finala Cupei României. ,,Într-un final se pare că o să avem 750 de bilete la peluză și 150 la T2. Prețurile o să fie 30, respectiv 50 de lei și se fac toate eforturile posibile din partea noastră și a clubului ca acestea să fie scoase la vânzare cât mai rapid și echitabil. Similar o să aibă și Astra și o să existe și niște bilete (majoritatea T2 care o să fie la liber) la care mai putem să atentăm fără probleme din momentul în care o să știe clar cum. Pe noi ne ține în loc federația, care se pare că și ea este ținută în loc, la rândul ei, de ritmul de melc al celor din MS și MTS”, au arătat reprezentanții galeriei printr-o postare pe pagina oficială de Facebook. Meciul FCSB – Craiova se joacă de la ora 21.30, iar partida cu Astra începe la ora 20.00.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here