La data de 24 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Targu Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112, despre faptul că pe str. Calea București, din municipiul Targu Jiu, ar fi avut loc un eveniment rutier cu victime.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un minor, de 17 ani, din comuna Bustuchin, în timp ce conducea un motociclu din direcția Drăgoeni în direcția Targu-Jiu, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie, de 33 de ani, din orașul Novaci, care circula în aceeași direcție și care ar fi efectuat viraj la stânga, către strada Sfântul Dumitru, din localitate.
În urma impactului a rezultat vătămarea conducătorului motociclului, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
S-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.