Dr. Moisescu: „Hidratarea corespunzătoare este deosebit de importantă în această perioadă”

848

Diferenţa dintre temperaturile înregistrate pe timpul nopţii şi cele din timpul zilei, dar şi schimbările de presiune atmosferică influenţează în mod negativ sănătatea organismului uman. Cei mai afectaţi sunt cronicii, cardiacii şi cei care suferă de reumatism. Medicii le recomandă să îşi ia medicamentele prescrise de specialişti şi să ţină cont de sfaturile acestora. Medicul Mihai Moisescu mai spune că, în această perioadă, este foarte important să acordăm o mai mare atenţie hidratării.

În ultimele zile, condiţiile meteorologice i-au cam dezorientat pe gorjeni. Ploile de vară, urmate în scurt timp de temperaturi de peste 35 de grade Celsius, au dat peste cap sănătatea multora. Medicii de familie s-au confruntat cu un aflux de pacienţi care au resimţit din plin efectele acestor schimbări. „Schimbările de presiune atmosferică sunt o adevărată povară pentru bolnavul cronic, hipertensiv, reumatic, diabetic”, confirmă medicul Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj.

Măsuri de prevenire a îmbolnăvirii
În această perioadă, bolnavilor cronici li se recomandă să-şi ia tratamentele exact cum le-au prescris medicii curanţi şi să respecte regimul alimentar recomandat de specialişti. „Este bine să evite pe cât posibil căldura, stând în casă. Dacă se impune să iasă din case, trebuie să intre din când în când în farmacii şi instituţii sau alte locuri unde există aer condiţionat şi unde au posibilitatea să bea un pahar cu apă”, menţionează Mihai Moisescu, preşedintele APMF Gorj. Potrivit aceleiaşi surse, fiecare instituţie publică ar trebui să poată oferi posibilitatea de a bea un pahar cu apă rece pe timp de caniculă. „Propun ca toate instituţiile să se doteze cu acele fântâni de apă binecunoscute, astfel încât orice om de pe stradă să poată bea un pahar cu apă rece”, precizează Moisescu.
Medicul Mihai Moisescu mai spune că, în această perioadă, este foarte important să acordăm o mai mare atenţie hidratării. „În mod special, diabeticii ar trebui să se hidrateze corespunzător”, afirmă preşedintele APMF Gorj.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.