Dr. Mihai Moisescu: „Analizele pentru preşcolari nu sunt relevante”

665

Medicul Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) din Gorj, consideră că analizele care sunt necesare pentru preşcolari nu sunt relevante. El spune că dacă un copil nu are roşu în gât în momentul recoltării probelor, nu înseamnă că micuţul nu se poate îmbolnăvi ulterior.

Isteria începutului de şcoală, pune stăpânire pe părinţii preşcolarilor încă de la finele verii. Potrivit prevederilor actuale, pentru a intra în colectivitate, preşcolarii trebuie să aibă un aviz eliberat de medicul de familie, din care să rezulte că micuţul este apt pentru frecventarea grădiniţei. Respectivul aviz se eliberează în baza unor analize medicale. Este vorba despre examen coproparazitologic, coprocultură şi exudat faringian. Deşi sunt obligatorii şi copiii nu sunt primiţi în colectivitate fără a avea aceste analize efectuate, medicii susţin că ele nu sunt relevante. „Nu este relevant dacă astăzi copilul e sănătos, pentru că mâine se poate îmbolnăvi. Este posibil ca astăzi să nu aibă roşu în gât, iar mâine să aibă. Mai mult decât atât, dacă are diaree copilul, asta nu înseamnă că el nu trebuie să meargă la şcoală sau la grădiniţă”, menţionează medicul Mihai Moisescu.

„Culmea e că analizele se şi plătesc”
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj decontează aceste analize pentru preşcolarii din judeţul nostru cu condiţia ca părinţii să facă o programare, făcută din timp, la unul dintre laboratoarele care sunt în relaţie contractuală cu CJAS. Analizele menţionate se fac pe bază de trimitere de la medicul de familie.
Cine nu respectă aceste cerinţe, este bun de plată. Medicii de familie confirmă şi ei că analizele la cerere sunt supuse plăţii. „Culmea este că aceste analize se şi plătesc. Dacă eu, ca medic, consider că este apt copilul pentru grădiniţă sau şcoală, înseamnă că e apt”, precizează Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie din Gorj. Setul de analize pentru grădiniţă costă în jur de 60-70 de lei pentru cei care nu au programare.
Trebuie precizat faptul că toţi copiii sunt asiguraţi, indiferent de statutul părinţilor.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here