Douăzeci de milioane la primării, pentru stingerea arieratelor

122

Gheorghe Paraschivu, trezorierul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj a anunţat joi că mai multor primării din judeţ le-au fost alocate aproximativ 20 de milioane de lei pentru stingerea arieratelor către furnizorii de servicii.

În prima etapă de rectificare bugetară, suma alocată a fost de aproximativ 17 milioane de lei, iar în urma celor 48 de cereri depuse de unităţile administrativ-teritoriale din Gorj, a fost cheltuită suma de aproximativ 12 milioane de lei. Această etapă s-a derulat în luna septembrie, au fost depuse 48 de cereri de către unităţile administrativ-teritoriale, suma totală alocată fiind de 11.600.000. Au rămas neutilizate în prima etapă peste 5 milioane de lei. Această sumă a fost centralizată la nivel naţional pentru redistribuire. În etapa a doua, Gorjul a primit 8 milioane de lei pentru unităţile administrativ-teritoriale care au datorii către furnizorii restanţi la stat. “S-a trecut la etapa a doua, şi pentru judeţul Gorj a fost alocată suma de 8 milioane de lei, pentru care au fost depuse 57 de cereri. Deja pentru 34 de cereri soluţionate în ordinea înregistrării, suma a fost consumată în întregime, 23 de cereri au fost restituite, nemairămânând sume disponibile. În cele două etape, sumele totale sunt de aproape 20 de milioane de lei”, a precizat Gheorghe Paraschivu, trezorierul DGFP Gorj.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here