Două terenuri din Târgu Jiu, vândute la licitație de Fiscul gorjean

3234

Două terenuri cu destinație construibilă sunt scoase mâine la licitație publică de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Gorj, prin Serviciul Colectare și Executare Silită Persoane Fizice.

Bunurile imobile fac parte dintr-o procedură de licitație ce va fi organizată de AJFP Gorj, la sediul din Târgu Jiu, mâine, de la ora 11:00. Ambele terenuri care sunt incluse în această licitație aparțin unor persoane fizice din județ și se află la cea de-a doua procedură, nereușindu-se vânzarea lor la prima strigare. Este vorba despre: ,,Dosar executare 2133847, licitația a II-a – teren construibil, în suprafață de 338 mp, Id Electronic 66891 – situat în Romanești, județul Gorj, preţ de pornire licitație/evaluare – 22.327 lei (fără TVA); Dosar executare 308427, licitația a II-a – teren în suprafață de 1000 mp, situat în Târgu Jiu, str. Rudărie, județul Gorj, preţ de pornire licitație/evaluare – 40.860 lei (fără TVA), împreună cu cota de 2/27 din teren drum de servitute în suprafață de 1321 mp, preţ de pornire licitație/evaluare – 13.445 lei (fără TVA). Valoarea totală 54.305 lei”. ,,Cei interesaţi în cumpărarea bunurilor sunt invitaţi să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare. Pentru participarea la licitaţie ofertanţii depun, cu cel puţin o zi înainte de data licitaţiei, următoarele documente: a) cererea de participare la licitație și oferta de cumpărare, completată conform Ordinului nr.987/2020 – anexa nr.11, să cuprindă contul bancar în care se solicită restituirea taxei de participare la licitație, în cazul în care nu ați fost declarat adjudecatar; b) dovada plăţii taxei de participare sau a constituirii garanţiei sub forma scrisorii de garanţie, reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei; c) împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant; d) pentru persoanele juridice române, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului; e) pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română; f) pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate; g) pentru persoanele fizice străine, copie de pe actul de identitate/paşaport; h) declaraţia pe proprie răspundere a ofertantului prin care se certifică faptul că nu este persoană interpusă cu debitorul”, se arată în anunțul emis de Serviciul Colectare și Executare Silită Persoane Fizice.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here