Două plângeri la ELCFU Motru pentru Nănuţ de la Turceni

704

Şeful Secţiei CFU Turceni, Constantin Nănuţ, s-a ales cu două plângeri la superiorii de la Motru, după ce salariaţi ai Minprest, care prestează pentru unitatea în cauză, au ajuns să fie sancţionaţi pe linie de serviciu la influenţa celui care nu le este şef. Sevastian Şerbănescu, fost candidat la Primăria Târgu-Jiu în 2012, şi Loredana Bârsanu i-au reclamat astfel, săptămâna trecută, lui Valentin Tatomir, directorul ELCFU Motru, că subalternul său de la Turceni ar fi manifestat un comportament abuziv asupra respectivilor, asta deoarece cei doi ar fi luat poziţie împotriva unor nereguli petrecute în secţia de la Turceni. Până în prezent, Tatomir nu a luat însă nicio măsură cu Nănuţ, spune chiar acesta, motiv pentru care Şerbănescu este pregătit să sesizeze problema şi lui Laurenţiu Ciurel, managerul CEO, asta deoarece după doar trei zile de serviciu a primit interdicţie să mai intre în secţia condusă de Nănuţ.

Şerbănescu Sevastian, angajat al Minprest Serv, se consideră o victimă a lui Nănuţ, acesta de profesie picher primind interdicţie de la superiori de a mai intra în secţia CFU Turceni, spune el, pentru că nu i-ar fi cântat în strună şefului acestei secţii. Deşi Şerbănescu este angajat al Minprest nu al CFU, acesta a primit interdicţie, la începutul lunii septembrie, de a mai călca “pe moşia lui Nănuţ”, pentru simplul fapt că l-ar fi deranjat pe şeful secţiei, sesizând că un salariat, pe 2 septembrie, nu se afla la locul de muncă. “Nănuţ se comporta cu angajaţii Minprestului ca pe moşia lui de la Sărdăneşti”, explică acum liderul de sindicat Şerbănescu, afirmând că s-a plâns, miercuri, de comportamentul lui Nănuţ, la fel ca o altă colegă, la directorul Tatomir. “Directorul ELCFU şi-a notat ceea ce am sesizat şi mi-a cerut să fac un memoriu, lucru cu care nu am fost de acord. Eu nu sunt angajatul ELCFU, ci cel al Minprest”, a declarat Şerbănescu, care spune că ar fi fost anunţat de superiori că abia de la 1 octombrie are liber să revină în secţia lui Nănuţ.
Acesta spune că se aşteaptă la consecinţe pentru că a avut curajul să se revolte, dar îşi asumă aceste riscuri, deoarece el nu va face niciodată rabat de la respectarea legislaţiei muncii. Omul povesteşte că a început lucrul pe 1 septembrie la CFU Turceni, dar când a sesizat a doua zi că unul dintre angajaţi nu e la muncă a ajuns tot el să răspundă pentru lipsa în cauză. De altfel, absenţa respectivului a fost sesizată şi de o comisie a Minprest, după care absentul şi-a rezolvat lipsa de la locul de muncă printr-un concediu medical.

Nănuţ: “Şeful lui Şerbănescu l-a oprit să intre în secţie pentru că nu avea echipament”
Cel arătat cu degetul de Şerbănescu susţine, în schimb, că el nu se face vinovat de interdicţia pusă pe capul lui Şerbănescu. “A muncit trei zile la mine în secţie şi într-adevăr a sesizat lipsa lui Duică, care a adus între timp un concediu medical, dar faptul că nu mai lucrează la CFU este decizia superiorului său, Fota. Nu eu sunt şeful lui Şerbănescu, ci Fota de la Minprest. Vă pot spune doar că Şerbănescu a fost sancţionat pentru că nu purta echipament de protecţia muncii”, susţine Constantin Nănuţ.
În ceea ce priveşte sesizarea acestuia la adresa sa, dar şi a colegei lui Bârsanu, Nănuţ susţine că a auzit de existenţa plângerilor, dar nu oficial, superiorul său Tatomir nespunându-i nimic în acest sens.
“Cei doi indivizi au şefi. Îl au pe Fota, iar eu le transmit prin dânsul ce au de făcut. Celor doi care mă sesizează la ELCFU pot spune doar nu le place munca. Lui Şerbănescu nu-i place să meargă pe teren, iar colegei nu mai spun. Respectiva este oricum în medical..”, explică Nănuţ.

Indicaţie pentru şefu CFU Turceni: Să fie diplomat!
“Eu nu am discutat nimic cu şeful meu legat de sesizările celor doi. Nu mi-a transmis nimic în acest sens. Am discutat însă, cu luni în urmă, cu domnul director Tatomir şi mi-a cerut să fiu mai diplomat, să fiu mai atent la exprimări, dar asta nu are legătură cu cazul semnalat de dumneavoastră. Cei doi nu au ce comunica cu mine, au şef”, a conchis Nănuţ, considerându-se nevinovat de acuzele care i s-au adus.
În ceea ce îl priveşte pe Şerbănescu, fost candidat al PP-LC la Primăria Târgu-Jiu, acesta a fost retras într-un birou de la Turceni, având posibilitatea abia pe 1 octombrie să revină la CFU.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.