Două noi grădinițe vor funcționa la Târgu-Jiu

1232

În viitorul apropiat două noi unități de învățământ preșcolar vor fi amenajate pe străzile Lujerului, respectiv Locotenent Colonel Dumitru Petrescu, din municipiul Târgu-Jiu.

Anunțul a fost făcut de către primarul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu. ,,Am o veste bună pentru locuitorii din partea de nord a orașului, mai exact din zona cartierului Debarcader – strada Lujerului. Am răspuns pozitiv solicitărilor venite de aici, în legătură cu creșterea numărului de locuri pentru învățământul preșcolar. În acest moment ne apropiem de definitivarea proiectului pentru construirea unei grădinițe cu program prelungit și creșă. Este vorba de o clădire în care a funcționat unul din atelierele Colegiului Tehnic ,,Ion Mincu” și pentru care se vor aloca bani din bugetul local. Va fi o unitate cu capacitate mare, pentru 6 grupe de copii ce va deține spații conexe, bloc alimentar și va fi independentă față de colegiu. Intrarea se va face direct, prin strada Lujerului. După definitivarea proiectului, va începe, în luna septembrie, procedura de execuție, în așa fel încât în această toamnă să avem contractul de execuție semnat și să începem lucrările. Tot în zona de nord, în cartierul Debarcader, pe strada Locotenent Colonel Dumitru Petrescu, în apropierea blocurilor ANL, se va construi în perioada următoare o grădiniță cu program normal. Va avea 3 săli, cu toate spațiile conexe necesare, locuri de joacă și un mic teren de sport. Acest al doilea obiectiv va fi construit în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și are menirea de a acoperi necesarul de locuri pentru învățământul preșcolar din zonă. Aceste noi proiecte vin după ce am făcut demersurile necesare pentru zona de Sud a municipiului Târgu-Jiu, acolo unde am investit peste 6 milioane de lei din fonduri europene pentru a reamenaja și a mări capacitatea Grădiniței nr. 8 și Grădiniței Mihai Eminescu. În acest moment ne aflăm în procedura de licitație în ceea ce privește cele două unități și urmează ca în curând să înceapă lucrările”, a declarat edilul Marcel Romanescu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here