Lanţul de sărbători duhovniceşti ale lunii lui Brumărel se încheie în curând, mâine, 26 octombrie 2021, fiind praznicul Sfântului mare mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, urmat a doua zi de sărbătoarea Sfântului cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabov, ocrotitorul Bucureștilor, ale cărui moaște sfinte se găsesc în Catedrala Patriarhală de pe Colina Bucuriei.
Sfântul mare mucenic DIMITRIE este patronul spiritual şi ocrotitorul municipiului Craiova şi este unul dintre marii sfinți mucenici, făcători de minuni şi tămăduitori. El a trăit în oraşul Tesalinc din Grecia de astăzi, în vremea împăraților Diocleţian şi Maximian. Provenea dintr-una din cele mai nobile familii din Macedonia şi era admirat de toţi, nu doar pentru nobleţea şi frumuseţea lui exterioară, ci şi pentru virtuţile sale, înțelepciunea şi bunătatea sa. Încă din tinereţe a devenit strateg şi specialist în arta militară, aşa încât, în pofida vârstei lui, a fost numit general al armatelor Tesaliei şi proconsul al Greciei de către Maximian Galeriu, Cezarul Greciei şi al Macedoniei. Toate aceste onoruri nu l-au făcut pe Dimitrie să piardă din vedere lucrurile cele mai importante, anume cele legate de mântuirea sufletului. Fiind dintru început evlavios şi învăţător al credinţei în Iisus Hristos, îşi petrecea o bună parte a fiecărei zile cu învăţarea şi interpretarea învăţăturii lui Hristos, în public şi fără să se ascundă, aşa încât mulți păgâni din Tesalonic şi din regiune s-au convertit la creștinism, în ciuda persecuțiilor pornite de împărat împotriva creștinilor.
Biruitor în războiul contra sciţilor, în drum spre Roma, Cezarul Galeruis s-a oprit la Tesalonic pentru a fi aclamat de popor şi a sacrifica zeilor. Câţiva păgâni invidioşi din cetate au profitat de această ocazie pentru a se plânge împăratului şi a-l denunța pe Dimitrie că este creştin. Mânia împăratului a devenit repede furie când a aflat că Dimitrie nu doar era ucenic credincios al lui Hristos, dar şi predica public credinţa creştină. Împăratul a poruncit să fie prins Sfântul şi fie pus în subsolul umed al unei băi publice. Împăratul, lăudându-se cu un om al lui ce îl chema Lie şi îndemnând pe oamenii cetății să iasă să se lupte cu el – căci întrecea acesta pe toţi cei de vârsta lui la mărimea trupului şi la putere -, un tânăr creștin pe nume Nestor, mergând la Sfântul Dimitrie în temniță, îi zise: ,,Robule al lui Dumnezeu, Dimitrie, vreau să mă lupt cu Lie. Roagă-te pentru mine!“, iar Sfântul, însemnându-l la frunte cu semnul Crucii, îi zise: ,,Du-te, şi pe Lie vei birui şi pe Hristos Îl vei mărturisi!“; deci luând Nestor îndrăzneală din cuvintele acestea, merse de se luptă cu Lie şi îi puse semeţia lui jos, omorându-l. De care lucru împăratul, ruşinându-se s-a mâhnit şi s-a mâniat. Şi fiindcă s-a aflat că Dimitrie a îndemnat la acest lucru pe Nestor, a trimis ostaşi şi le-a poruncit să-l străpungă cu suliţele în temniţă pe cel curajoş cu cugetul şi cu trupul, pentru că a fost pricina morţii lui Lie. Făcându-se aceasta, îndată marele Dimitrie şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, făcând după moartea sa multe minuni şi uimitoare tămăduiri. Apoi, din porunca împăratului, s-a tăiat şi capul lui NESTOR, a cărui pomenire Biserica noastră o face în ziua de 27 octombrie a fiecărui an.
Dintre numeroasele minuni săvârșite de Sfântul mare mucenic DIMITRIE, vom prezenta pe aceasta: pe vremea când bulgarii nu erau încreştinaţi şi se luptau cu grecii spre a-i cuceri, marele mucenic al lui Hristos a venit în apărarea grecilor şi îndeosebi a oraşului Tesalonic. Cu o seară înainte de ziua asediului, pe când conducătorul oştilor bulgare se afla în cortul său, împreună cu tovarăşii săi de luptă, la un moment dat, acesta vede în zare pe Sfântul Dimitrie venind călare pe cal şi cu suliţa în mână se apropie de oastea bulgară. Ţarul bulgar, schimbat complet la faţă, le spune tovarăşilor săi: ,,Vedeţi fiilor pe acel grec venind călare şi înarmat către noi? Prindeţi-l şi omorâti-l!“. Toţi cei prezenţi îi răspund împăratului bulgar: ,,Nu vedem, stăpâne, nimic din ceea ce ne spui!‘. Cu veşminte soldăţeşti, aşa cum este întruchipat în sfintele icoane, Sfântul mare mucenic Dimitrie se aproprie de păgânul bulgar care, zbătându-se şi zvârcolindu-se, cade străpuns de o lance a unei mâini nevăzute. Minunea aceasta a marelui mucenic al Lui Hristos a salvat Tesalonicul de la asediu şi căderea în mâinile bulgarilor.
Sfântul cuvios DIMITRIE cel Nou de la Basarabov este sfântul ocrotitor al cetăţii Bucureştilor, canonizat în anul 1955 de către Biserica Ortodoxă Română. El s-a născut în timpul împăraților româno-bulgari Petru şi Ioniţă Asan, în satul Basarabovo din Bulgaria.
Inițial, acest cuvios părinte a fost păstor de vite în satul său natal si cu toate că nu se cunosc prea multe detalii din timpul vieţii sale, o cunoscută întâmplare a marcat începutul vieţii sale ascetice: Într-o zi, pe când umbla prin fânul înalt, după vitele satului, a strivit, din nebăgare de seamă, puii golași dintr-un cuib de pasăre. Atât de vinovat s-a simțit în inima lui încât și-a pedepsit piciorul păcătos, nemaiîncălțându-l vreme de trei ani, nici vara, nici iarna. Ulterior, a îmbrăcat haina monahală la o mănăstire care era înăuntrul unei peșteri, situată nu departe de satul său. Și în această peșteră a petrecut Cuviosul Dimitrie în post, în rugăciune și în toate cele de taină numai de Dumnezeu știute până la plecarea sa din viața aceasta. Cunoscându-și dinainte sfârșitul, Cuviosul a închis gura peșterii cu pietre și și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Și multă vreme trupul său nu a putut fi aflat, însă venind odată apă mare au căzut cele două pietre, care erau în apropierea peșterii, împreună cu moaștele sfântului, rămânând acolo până au fost aflate printr-o minune. Deci, vrând Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat îngerul Domnului în vis unei copile care pătimea de duh necurat și i-a zis: “Dacă părinții tăi mă vor scoate din apă – și i-a arătat locul -, eu te voi tămădui.” Și așa au fost aflate moaștele Sfântului Cuvios Părinte Dimitrie cel Nou.
Între anii 1768-1774, fiind război între ruși și turci, armatele rusești au trecut Dunărea și au ocupat mai multe ținuturi bulgărești, printre care și satul Basarabov. Generalul rus Ivan Saltîcov, auzind de moaștele Cuviosului, a poruncit să le trimită în Rusia, dar un credincios român cu numele Hagi Dimitrie l-a rugat pe general să nu înstrăineze sfintele moaște, ci să le dăruiască României ca mângâiere pentru tot ce au pătimit românii din pricina războiului. Sfintele moaște ale Sfântului Dimitrie au ajuns pe pământ românesc, fiind așezate în biserica Mitropoliei din Bucureşti, la 13 iulie 1774. Generalul Saltîcov a luat totuși mâna cea dreaptă a sfântului și a trimis-o la Kiev, unde se păstrează și astăzi în Lavra Pecerska. În noaptea de 17 februarie 1918, în timpul ocupației capitalei din timpul Primului Război Mondial, clopotele au răsunat anunțând dispariția moaștelor Sfântului Dimitrie din biserica Mitropoliei de la București.
Câțiva soldați bulgari au furat racla cu moaștele Sfântului vrând să le treacă dincolo de Dunăre. Planurile acestora au fost în scurt timp demascate și Sfântul Dimitrie s-a întors în București, la locul său de cinste. Credincioșii bucureșteni s-au adunat atunci cu zecile de mii, întrucât Sfântul era considerat ocrotitorul cetății Bucureștilor și era foarte iubit pentru că făcea multe minuni și salvase orașul de multe năpaste. Amintim aici de epidemia de ciumă dintre anii 1813 şi 1814, care a izbucnit în a doua zi de domnie a lui Caragea, despre care se spune că a decimat jumătate din locuitorii Bucureștiului și aproximativ 70.000 de persoane la nivelul întregii țări. Lipsiți de orice ajutor, bucureștenii au strigat la Sfântul Ocrotitor al Bucureștilor, iar acesta nu i-a lăsat fără răspuns, căci după ce a fost purtat în procesiune prin oraș și s-au făcut rugăciuni, boala ciumei a încetat. Locotenent-colonelul Dimitrie Papazoglu descrie cu detalii acele vremuri: ,,Putem mărturisi, în frica lui Dumnezeu, că am văzut cu ochii noștri minunile săvârșite de acest Sfânt. La 1815, fiind foarte întinsă această teribilă epidemie în Capitală, au scos pe Sfântul și, după ce au ocolit cu el Capitala, l-au poprit în mijlocul târgului, unde s-au citit rugăciuni către Sfânt. Din acea zi, epidemia a început a scădea treptat și Capitala a scăpat de acel flagel“.
În anul 1827, când a fost o secetă teribilă, mitropolitul împreună cu un sobor de preoți au scos în procesiune sfintele moaște ale Cuviosului Dimitrie și chiar în acea zi a început o ploaie torențială, care a ținut trei zile și a salvat orașul de foamete. Sfântul a mijlocit și pentru vindecarea de holeră din anul 1831, când guvernator al Tării Române era generalul Pavel Kiseleff: ,,Pe la finele lunii septembrie, ordonă generalul Kiseleff a se face sfeștania mare în câmpul Filaretului, aducându-se Sfântul din Mitropolie.
Cu toții s-au pus în genunchi, toată generalimea, soldații, clerul, boierii și poporul, cei mai mulți zicând rugăciunile cu lacrimi în ochi. În urmă sărutându-se de toți sfintele moaște, sau întors în deal la Mitropolie toți generalii și mitropolitul, pe jos și între rândurile batalioanelor, și intrară pe poarta Mitropoliei pe din dos; lăsară pe Sfântul în biserică și detașamentele plecară pe la locurile lor. O, minune! pe la 10 octombrie a scăzut repede numărul morților, care până atunci crescuse îngrozitor, până la 100-160 pe zi. Mărturisesc că minunea asta a fost văzută de mine“.
Sfântul Dimitrie cel Nou a fost proclamat ocrotitor al Bucureștilor în anul 1792, în vremea Mitropolitului Filaret al II-lea (1792-1793). Datorită cinstirii sale, Patriarhul Justinian Marina propune Sfântului Sinod generalizarea cultului său în Biserica Ortodoxă Română și proclamă canonizarea Sfântului Dimitrie în anul 1955. Biserica noastră și cea Bulgară îl prăznuiesc la data de 27 octombrie, zi în care racla cu sfintele sale moaște este așezată spre închinare credincioșilor pe Dealul Patriarhiei, într-un frumos baldachin împodobit cu flori.
Să cinstim şi noi cu căldură şi din toată inima pe acești doi mari binefăcători ai noștri şi plăcuţi Lui Dumnezeu, pe Sfântul mare mucenic DIMITRIE, Izvorâtorul de Mir, şi pe Sfântul cuvios părinte DIMITRIE cel Nou. Să participăm la Sfânta Liturghie de sărbătoarea lor, să citim vieţile şi acatistul lor, ajutând pe bătrâni, pe bolnavi şi pe toţi cei săraci pe care Dumnezeu ni-i scoate în cale, astfel încât cu bucurie şi mulţumire să putem zice: ,,Minunat este Dumnezeu între sfinţii Săi! Amin“.
Masterand în teologie, Marius Stochiţoiu
