Două grupuri energetice și carierele aferente, închise peste 10 luni

1363

Virgil Popescu nu mai trece grupurile de la Turceni și Rovinari în conservare, ci le închide peste 10 luni. Grupurile energetice pe bază de lignit Rovinari 3 (330 MW) și Turceni 7 (330 MW) și exploatările miniere aferente acestora, din cadrul CEO, vor fi închise până la data de 31.10.2023.

Guvernul va aproba, în ultima ședință din acest an, un proiect de HG ce prevede amânarea închiderii acestor grupuri energetice cu 10 luni. Termenul actual de închidere a acestor capacități este 31 decembrie 2022. Prin menținerea în funcțiune a celor două grupuri energetice se asigură funcționarea sigură și stabilă a Sistemului Electroenergetic Național și, pe cale de consecință, adecvanța acestuia, fără a fi induse costuri suplimentare pentru CE Oltenia, precizează Ministerul Energiei, inițiatorul actului normativ. Conform OUG 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic,,,În situaţie de criză energetică, Guvernul României, la propunerea Ministerului Energiei, poate, prin hotărâre, să aprobe amânarea închiderii unor capacităţi energetice cu funcţionare pe cărbune şi a exploatărilor miniere aferente sau repornirea grupurilor energetice închise şi a exploatărilor miniere aferente, cu respectarea legislaţiei de mediu şi a termenului de finalizare a decarbonizării sectorului energetic prevăzut la art. 3 şi în corelare cu măsurile cuprinse în planurile de urgenţă aferente sectorului energetic”. În Planul Național de Redresare și Reziliență, se prevede că până la finele anului 2022, trebuie dezafectată o capacitate instalată totală de producție de energie electrică pe bază de cărbune și lignit de 2.355 MW. Această capacitate reprezintă suma capacității de 1.695 MW, închise la 31.12.2021 și 660 MW, respectiv grupurile energetice Rovinari 3 și Turceni 7 aparținând Societății Complexul Energetic Oltenia S.A., care trebuiesc închise la 31.12.2022.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here