Două femei, rănite într-un accident la Leleşti

483

Două femei în vârstă de 60 şi 52 de ani au ajuns miercuri dimineaţa la spital, după ce au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 67 D, pe raza localităţii Leleşti.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, se pare că vinovat de producerea accidentului s-ar face un şofer în vârstă 68 de ani, din comuna Runcu. Potrivit poliţiştilor, acesta nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autoturismul care circula în faţa sa şi a intrat în coliziune cu acesta, proiectându-l pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma impactului două femei pasagere în primul şi al treilea autoturism cu vârste de 60, respectiv 52 ani, au suferit leziuni, fiind transportate la Spitalul Judeţean în vederea acordării de îngrijiri medicale. Toţi cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here