Două federaţii importante cer amânarea Jocurilor Olimpice

978

Federaţia Spaniolă de Atletism (RFEA) nu vrea ca Olimpiada de la Tokyo să se mai desfăşoare în acest an. Spania este, în acest moment, printre cele mai afectate ţări de pandemia de coronavirus şi de criza sanitară pe care a declanşat-o noul virus.,,Obiectivul sportivilor este de a concura la JO în cele mai bune condiţii posibile, dar în niciun caz compromiţând sau riscând sănătatea şi buna lor stare. În actualele circumstanţe, considerăm că nu se întrunesc condiţiile minime de pregătire adecvată pentru marea competiţie olimpică pentru care au muncit atâţia ani. Consiliul de administraţie al Federaţiei Spaniole de Atletism, în numele majorității atleţilor spanioli, se pronunţă în favoarea amânării Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020. Suntem convinşi că mişcarea olimpică va şti să găsească soluţia cea mai bună pentru a proteja sănătatea şi echilibrul de interese ale tuturor sportivilor din lume”, se arată într-un comunicat al RFEA.Şi Federaţia Americană de Atletism are aceeaşi poziţie. Preşedintele forului, Max Siegel, i-a trimis o scrisoare oficială şefei Comitetului Olimpic American, Sarah Hirshland, prin care solicită reprogramarea jocurilor.,,Ştim că nu există răspunsuri perfecte şi că aceasta este o decizie foarte complexă şi dificilă, dar această poziţie măcar le oferă sportivilor liniştea de a şti că vor avea timp ca să se pregătească aşa cum trebuie fizic, psihic şi emoțional, pentru a putea participa la Jocuri Olimpice sigure şi de succes, şi de a se concentra acum pentru a avea grijă de ei şi de familiile lor. Cerem USOPC, ca lider în Mişcarea Olimpică, să îşi folosească vocea şi să vorbească în numele sportivilor”, se arată în scrisoarea semnată de Siegel. Jocurile Olimpice sunt programate în perioada 24 iulie – 9 august.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here