Două demisii în Consiliul de Supraveghere al CEO

223

Gheorghe Ştirbu şi Bogdan Hanganu, numiţi cu doar o lună în urmă în Consiliul de Supraveghere al CEO, au demisionat ieri din funcţie. Demersul în cauză ar fi oprit demiterea managerului Laurenţiu Ciurel, s-a vehiculat în companie, în şedinţa de luni trebuind să se pună în discuţie acest lucru, chiar dacă asta nu fusese anunţat oficial.

Şedinţa nu s-a putut desfăşura însă din lipsă de cvorum, trei din cei şapte membri nefiind disponibili, doi fiind demisionaţi, iar reprezentantul Fondului Proprietatea fiind absent. Trebuie menţionat că pe ordinea de zi nu se afla demisa lui Ciurel, ci oprirea unor investiţii la câteva entităţi ale CEO.

Ciurel se răzbună pe Iriza!
Deputaţii Scarlat Iriza şi Vasile Popeangă, dar şi ex-parlamentarul Dan Ilie Morega au comentat, în ultimele zile, necesitatea unei schimbări la vârful Complexului Energetic Oltenia. Toţi s-au ales cu critici din partea lui Ciurel, acesta transmiţând săgeţi otrăvite, în special către şeful UNPR Gorj, care a avut curajul să-i pună, din start, întrebări noului ministru al Energiei. Ciurel dă de înţeles că demersul ministrului Grigorescu la adresa sa i s-ar datora lui Iriza.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here