Două condamnări în “lotul Vodislav”

458

O fostă angajată a medicului Dana Vodislav și un medic de familie care și-au recunoscut vina în fața instanței în dosarul în care mai mulți medici gorjeni sunt judecați pentru că au eliberat mii de fișe medicale fără să îi consulte pe pacienți, și-au aflat sentința, după ce instanța a dat un verdict în cazul lor. Carmen Vioreanu și Eugenia Adam au făcut opinie separată față de restul inculpaților din dosar, hotărând să admită probele procurorilor care le incriminează și au acceptat să își recunoască vinovăția, cerând să fie judecate în procedură simplificată, ceea ce presupune și o diminuare a pedepselor pe care le riscau.
Așa au ajuns cele două să afle că au fost condamnate acum la 2 ani de închisoare, executarea fiind însă suspendată și înlocuită cu un termen de încercare de 4 ani. De la Carmen Vioreanu magistrații au dispus confiscarea a peste 10.000 de lei, bani despre care se spune în sentință că au făcut obiectul luării de mită, instanța dispunând și anularea a peste 1000 de mențiuni pe care medicul de familie Carmen Vioreanu le-a făcut în registrele sale cu privire la consultarea a tot atât de mulți pacienți și care, în realitate, nu au beneficiat de serviciile medicale ale acesteia. În cazul asistentei medicale Eugenia Adam instanța a stabilit ca nu mai puțin de 2622 de mențiuni necorespunzătoare adevărului să fie șterse din registrele de consemnări care aparțin firmei Multimed SRL Târgu Jiu, care îi are ca asociați și administratori pe medicii Mariana Giubelan și pe inculpata Dana Maria Vodislav.
Instanța a dispus în cazul Eugeniei Adam revocarea măsurii preventive a controlului judiciar și a obligat-o pe aceasta la plata a 1500 de lei cheltuieli judiciare. Aceeași sumă o are de plătit și Carmen Vioreanu, sentința Tribunalului Gorj nefiind una definitivă, procurorii și chiar inculpatele putând să o atace cu apel. În dosarul respectiv mai mulți medici gorjeni, în frunte cu Dana Vodislav, sunt judecați pentru că au încasat bani de la pacienți fără să îi consulte, dar cărora le eliberau diferite fișe medicale, Vodislav fiind singurul inculpat din dosar pentru care instanța a dispus permanent menținerea arestului la domiciliu. Ea este recidivistă, fiind condamnată în urmă cu câțiva ani la doi ani de închisoare cu suspendare, implicarea sa într-un nou dosar penal costând-o acum libertatea. Niciunul din ceilalți inculpați trimiși în judecată de procurori nu a dorit să fie judecat pe baza procedurii simplificate de recunoaștere a vinovăției, medicii spunând că vor demonstra.
 Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here