Două arestări într-un nou dosar de proxenetism

620

Primul dosar deschis de procurorii gorjeni de la DIICOT într-o cauză ce vizează traficul de persoane și proxenetism a dus, marți seara, la emiterea a două mandate de arestare preventivă, după ce, cu o zi înainte, patru persoane fuseseră reținute pentru 24 de ore. Inițial, în urma unor descinderi, după gratii au ajuns Ion Alin Ivan, Elena Motorga, Ioana Mădălina Marinescu și Dumitru Bodislav. Instanța de judecată a decis însă ca doar pentru primii doi dintre inculpați să emită mandate de arestare preventivă, Ivan și Motorga urmând să stea după gratii în următoarele 30 de zile.
Pentru ceilalți doi gorjeni magistrații au respins propunerea de arestare preventivă, Ioana Marinescu fiind pusă sub control judiciar, ea neavând voie în următoarea lună să depășească granițele județului sau să ia legătura cu martorii ori ceilalți inculpați din dosar. Reținerea celor 4 și arestarea preventivă a lui Ivan și Motorga s-a făcut în urma unor descinderi, procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate și din IPJ Gorj având informații că aceștia au pus la punct o rețea care se ocupa cu racolarea unor fete sărace, în special, cărora le erau promise locuri de muncă în străinătate și care, de fapt, erau duse peste hotare și obligate să se prostitueze.
“În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2012, membrii grupării au constituit un grup infracţional organizat, având ca scop identificarea, în zona de sud-vest a judeţului Gorj, a unor tinere, inclusiv minore, cu probleme familiale (familii dezorganizate, copii minori în întreţinere sau care aveau pregătire precară), pe care, sub pretextul că le oferă un loc de muncă, le transportau pe teritoriul Austriei – Viena, unde erau obligate să practice prostituţia. În acest sens, în prealabil, o parte din membrii grupării se ocupau de găsirea unor locaţii în Viena, în cartiere unde se putea practica prostituţia în timp ce alţi membri ai grupării organizau activităţile de racolare a tinerelor pentru a fi transportate în Austria în scopul exploatării sexuale. Sumele de bani obţinute din activitatea de prostituţie erau însuşite de către suspecţi şi folosite pentru achiziţionarea unor autoturisme şi imobile”, a comunicat DIICOT.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here