În sfârșit, mult așteptata hotărâre, în cauza privind monstrul din Caracal, a venit. S-au spus multe, s-au scris și dezbătut multe în media despre acest dosar, am scris și noi 4-5 articole pe această temă, preluate în câteva ziare, iar acum, am zice spre final, mi se pare, totuși, ceva în neregulă sau, mai bine zis, fără logică. Din dispozitivul sentinței, pentru că textul integral nu-mi este la îndemână, rezultă că, Dincă a fost condamnat la: câte 25 de ani pentru omor calificat, câte 15 ani pentru viol şi câte 3 ani pentru profanare de cadavre şi morminte, în cazul ambelor fete, la 10 ani de închisoare pentru trafic de persoane, în cazul Luizei Melencu, şi la 12 ani de închisoare pentru trafic de minori, în cazul Alexandrei Măceşanu.
În total, sunt 108 ani de închisoare, dar, conform legii și circumstanțelor persoanei condamnate, Gheorghe Dincă va executa pedeapsa maximă, cea de 30 de ani de închisoare.
S-au mai aplicat și pedepse accesorii, s-au acordat despăgubiri civile, s-au dispus și alte măsuri asupra cărora nu vom comenta. Ne vom referi doar la pedepsele cu închisoarea ca pedeapsă principală.
Așadar, câte 25 de ani pentru omor calificat.
Logic. Au dispărut două fete despre care Dincă declara în faza de urmărire penală că le-a omorât și le-a ars în butoiul din curtea sa. Că sunt probe sau nu în acest sens e treaba instanței de judecată care a pronunțat hotărârea.
A mai fost condamnat și la câte 15 ani pentru viol.
Logic. Le-a racolat de pe stradă în sistemul „ia-mă nene și pe mine cu mașina!”, le-a legat, le-a pus căluș la gură, le-a dus acasă și le-a violat. Că sunt probe sau nu, repet, e treaba instanței de judecată care a pronunțat hotărârea.
Dincă a mai primit și câte 3 ani pentru profanare de cadavre şi morminte, în cazul ambelor fete.
Logic. Dacă, după ce le-a violat și le-a omorât, în mod logic, orice infractor caută să ascundă urmele infracțiunii.
Până aici există o logică în comportamentul infracțional al unui individ. Repet, nu comentez probatoriul. Dar, Dincă a mai fost condamnat la 10 și respectiv 12 ani de închisoare pentru trafic de persoane.
Total fără logică.
Nu cunoaștem ce probe au condus la aplicarea acestor două pedepse, dar aplicarea lor nu are logică. Păi, ori le-a violat și omorât, ori le-a vândut? Spune el mai târziu că fetele au fost luate din casa lui, spune și de cine și duse în Turcia (n.n. informații media). Poate este adevărat. În această variantă fetele trebuie să fi fost vii, că doar nu le-au dus la turci tranșate pentru shaorma. Ori, dacă este așa, pe cine a mai omorât monstrul?
Nu s-a vorbit și nu-i de crezut, ca fetele să-i fi fost înapoiate lui Dincă pentru a le omorî, iar acesta le-a omorât și ars cadavrele! În speță nici nu era posibil, lipsește timpul material, butoiul cu cenușa din care s-au ridicat urme fiind găsit în curtea lui la mai puțin de 24 de ore de la răpirea Alexandrei. Ori, un drum dus/întors cu mașina de la Caracal, fie și numai până la Edirne, în așa timp scurt, nu-i posibil.
Mai citeam pe la începutul anchetei că Dincă ar fi spus familiei (soție, fiică, fiu), că dacă declară că le-a răpit pentru trafic, citez: „mai bine iau totul asupra mea că altfel vă bagă și pe voi”. Se leagă cu „Am violat, recunosc, dar n-am omorât pe nimeni. Nici pe Luiza, nici pe Alexandra” cum a declarat inculpatul Gheorghe Dincă în ultimul cuvânt înaintea pronunțării. Se mai leagă și treaba aceea că fii-sa a venit în zonă să achiziționeze nuci chiar în perioada critică și, zice ea, n-a trecut pe-acasă. Greu de crezut!
Prin urmare, în circumstanțele cunoscute despre caz, dacă le-a omorât, lipsește traficarea de persoane, iar dacă le-a traficat lipsește omorul cu autor Dincă. Posibil, doamne ferește!, să fi fost omorâte, pe-acolo pe unde au fost duse, ca să li se închidă gura, dar nu de către Dincă. El a fost săltat a doua zi.
Chiar, le-a violat și omorât Dincă pe cele două fete sau le-a vândut? Vrea cineva să răspundă la această întrebare?
“Adevărul aşteaptă. Numai minciuna e grăbită”, scria Alexandru Vlahuță, iar noi scriem mai simplu: două adevăruri nu există!
Gl (dr.) I. Staicu – Avocat