Două accidente cu mopede într-o singură zi

168

ACCIDENT MOPEDPoliţiştii gorjeni cercetează împrejurările în care s-au produs două accidente de circulaţie, în care au fost implicaţi conducători de mopede. Ambele accidente s-au produs în cursul zilei de 30 mai, fie din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, fie pe fondul neacordării de prioritate.

Două accidente de circulaţie în care au fost implicaţi conducători de mopede s-au produs ieri pe raza judeţului Gorj. Primul accident s-a produs în jurul orelor 12:25, pe raza comunei Ciuperceni. Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Câlnic, nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat cu mopedul într-un autotren. „Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că N.I., de 59 ani, din comuna Câlnic, în timp ce conducea un moped, pe DJ 673 A – Strâmba Vulcan, a pătruns pe DN 67 fără a acorda prioritate de trecere unui autotren, condus de G.I., de 45 ani, din comuna Crasna, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, conducătorul mopedului a suferit leziuni corporale. Acesta a fost transportat la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Cel de-al doilea accident s-a produs în seara aceleiaşi zile, în jurul orelor 19:25, pe raza comunei Leleşti. De această dată este vorba de un bărbat de 38 de ani, din Târgu-Jiu, care nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum. Carosabilul fiind umed, la un moment dat conducătorul mopedului a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În ambele cazuri, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-au produs accidentele de circulaţie.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here