Dotări pe fonduri europene pentru spitalul de la Dobrița. Aici se tratează și pacienți Covid!

1388

Consiliul Județean Gorj va depune, spre finanțare, pe fonduri europene, un proiect privind dotarea Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din Runcu. Este vorba despre achiziționarea de echipamente medicale, echipamente de protecție, dispozitive și materiale sanitare pentru gestionarea crizei generate de COVID-19.

Bugetul total al proiectului este în valoare de 5.807.960 de lei, cu TVA. Sanatoriul TBC de la Dobrița a devenit spital-suport pentru pacienții suspecți sau testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, cu un număr de 65 de paturi.
Pentru asigurarea infrastructurii necesare respectării circuitelor epidemiologice stabilite pentru limitarea răspândirii infecției cu COVID-19, structurile funcționale ale celor trei secții ale spitalului din Dobrița au fost modificate.
Astfel, toate compartimentele din corpul B, latura de est a spitalului (parter, etaj I și II), sunt organizate ca Zonă tampon/Zonă Covid, fiind internați temporar atât pacienții suspecți Covid, până la primirea rezultatului probelor transmise la unitățile de specialitate care efectuează testare RT-PCR pentru identificarea SARS-CoV-2, cât și pacienții testați pozitiv cu noul virus.
Compartimentele de Pneumologie și Recuperare medicală respiratorie din corpul A, latura de vest a spitalului (parter, etaj I și etaj II), sunt organizate pentru continuarea acordării asistenței medicale de pneumologie pacienților care au fost testați negativ pentru coronavirus.
Pentru spitalul din Dobrița se dorește achiziționarea unui computer tomograf, șase monitoare de funcții vitale cu suport mobil, 30 de aparate de oxigenoterapie, echipamente de protecție, dispozitive și materiale sanitare.
Proiectul „Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la nivelul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”, Județul Gorj” a fost propus spre finanțare prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
I.IRINOIU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here