Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu le-a confirmat jurnaliştilor că dosarul privind înscrierea Ansamblului monumental „Calea Eroilor”, din municipiul Târgu-Jiu, în patrimoniul UNESCO este în drum spre destinaţie. Municipalitatea a avut de făcut câteva completări, dar acestea au fost trimise deja la Ministerul Culturii.
Ansamblul monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu va fi inclus în patrimoniul UNESCO. Primăria Municipiului Târgu-Jiu a avut de făcut câteva completări, acestea fiind deja trimise la minister. „Dosarul UNESCO a fost depus cu ceva timp în urmă. Între timp, a venit o adresă de la Ministerul Culturii să se facă câteva completări. La ora actuală, respectivele completări au fost analizate de comisia de la Ministerul Culturii, dosarul a plecat spre destinaţie şi aşteptăm să primim aprobările necesare să vedem cum vor decurge lucrurile de acum încolo”, a menţionat Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu. Dosarul rămâne în analiză până când se va întruni comisia UNESCO, astfel încât să poată da verdictul final. E posibil ca răspunsul să vină în cursul acestui an, cel târziu începutul anului 2015.
M.S.