Dosarul lui Negoiță se mută la Craiova

1043

Fostul agent de poliție Gabriel Negoiță mai are de așteptat până când va afla dacă judecătorii îi admit sau nu cererea prin care speră să obțină anularea pedepsei prin care a fost trimis în spatele gratiilor pentru aproape opt ani de zile. Acesta a formulat în noiembrie anul trecut o contestație în anulare la decizia de condamnare, iar, ieri, Tribunalul Gorj a decis că nu are competența pentru a judeca solicitarea respectivă. „Declină competența de soluționare a contestației în anulare formulată de persoana condamnată Negoiţă Gabriel, în favoarea Curţii de Apel Craiova. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Fără cale de atac”, a stabilit Tribunalul Gorj. Inițial, instanța de la Târgu- Jiu a decis o pedeapsă de 5 ani și jumătate pentru agentul acuzat de primirea unor sume de bani sau a unor bunuri pentru a „aranja” unele mici dosare pe care le instrumenta. Pedeapsa i-a fost majorată însă anul trecut de Curtea de Apel Craiova la 7 ani și 8 luni, Negoiță devenind astfel cel mai „corupt” polițist din Gorj, deși valoarea șpăgilor pe care susțin anchetatorii că le-ar fi primit sunt de circa 1300 de lei. Agentul a fost încarcerat imediat după pronunțarea sentinței finale, dar a declarat mereu că este nevinovat. Cu ajutorul membrilor familiei, cel mai probabil, acesta și-a pledat cauza și pe contul său de Facebook, susținând că este un al doilea Marcel Țundrea și că nu este vinovat. După postarea respectivă, făcută la începutul anului, contul lui Negoiță a fost suspendat, acesta urmând să își ducă de acum încolo lupta pentru a-și dovedi nevinovăția doar prin instanțele de judecată.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here