La un an de zile de când instanța îi obliga pe procurori să finalizeze cercetările în dosarul care îi vizează pe mai mulți primari din județ, acuzați că ar fi luat șpagă de la administratorul unei importante firme de construcții, ancheta are toate șansele să se reia. Tribunalul Gorj a dispus la termenul de joia trecută ca dosarul să se întoarcă la Parchet, lipsa probelor fiind mereu invocată de primarii supărați că de ani de zile sunt inculpați și puși sub acuzare pentru fapte care, spun ei, nu au dovezi în spate. Dosarul a mai fost returnat o dată la Parchet, în primăvară, când instanța a dispus eliminarea probelor care se bazau pe interceptările efectuate de SRI în acest caz. Interceptările au fost considerate ilegale, deși ele constituiau mare parte din probatoriul care trebuia să îi „înfunde” pe edili. În lipsa acestor dovezi dosarul a devenit tot mai subțire și s-a tot diluat, odată cu venirea vacanței judecătorești fiind șanse tot mai mici ca până în toamnă „noile” cercetări să fie încheiate pentru ca procesul să se reia cu un mai mare aplomb din septembrie încolo.
Lista primarilor inculpaţi, trimişi în judecată, este formată din: Sorin Bucurescu – de la Slivileşti, Florinel Ţuilă – de la Cătunele, Mihai Calotă – de la Urdari, Adrian Mangu – de la Bărbăteşti, Ilie Pietroi – de la Aninoasa, şi Ion Gruescu, fost primar la Negomir. Ana Ceană, de la Melineşti, judeţul Dolj, este şi ea prinsă în lista inculpaţilor, precum şi Doru Şandru, administratorul Ydail Construct. Primarul din Slivilești, Sorin Bucurescu, e convins că nu va scăpa de dosarul acesta prea curând, chiar dacă nu sunt probe care să susțină acuzațiile anchetatorilor. „Am tras de dosarul acesta la alegerile din 2016, la cele de anul viitor nici nu mai comentez, dar sunt sigur că și în 2024 vor discuta despre ancheta asta. Am spus de la început că nu sunt probe în dosar și uite că dosarul e iar la anchetatori ca să caute probe și or să le tot caute ani buni de acum încolo. Nu se poate așa ceva, dar am convingerea că în cele din urmă va fi aflat întreg adevărul și lumea se va convinge că am fost acuzați pe nedrept”, spune edilul care, alături de ceilalți inculpați din dosar a și fost reținut pentru 24 de ore în acest dosar controversat.
Gelu Ionescu