Dosarul „Lotul Ydail”, ca și închis! Decizie a instanței!

2288

Curtea de Apel Craiova a decis, luni, printr-o decizie definitivă, să respingă contestațiile depuse atât de procurori, cât și de omul de afaceri Doru Șandru împotriva unei hotărâri luată în primăvară la Tribunalul Gorj în ședință de Cameră Preliminară în dosarul ce vizează mai mulți primari din județ acuzați de fapte de corupție. Atunci magistrații gorjeni au decis ca înregistrările audio provenite de la SRI și pe care procurorii s-au bazat în mare parte pentru a întocmi rechizitoriul să nu mai fie considerate probe. Denunțarea protocoalelor dintre SRI și Justiție au dus la îndepărtarea zecilor de înregistrări existente la dosar, lucru care, evident, îi încurcă pe procurori și îi avantajează pe cei trimiși în judecată ca inculpați în dosar.
Lista primarilor inculpaţi trimişi în judecată este formată din Sorin Bucurescu – de la Slivileşti, Florinel Ţuilă – de la Cătunele, Mihai Calotă – de la Urdari, Adrian Mangu – de la Bărbăteşti, Ilie Pietroi – de la Aninoasa, şi Ion Gruescu, fost primar la Negomir. Ana Ceană, de la Melineşti, judeţul Dolj, este şi ea prinsă în lista inculpaţilor, precum şi Doru Şandru, administratorul Ydail Construct. Edilii sunt acuzați că ar fi primit diverse sume de bani de la administratorul Ydail, într-o agendă a acestuia fiind găsite însemnări în acest sens. Mai mult, firma executa diverse lucrări pe raza comunelor amintite, iar Șandru nota în agendă „PROT”, interpretat de procurori ca fiind protocolul oferit edililor pentru a primi contractele. Primarii au negat la unison acest lucru, chiar dacă au fost reținuți și câte 24 de ore în urmă cu cinci ani.
Dosarul s-a bazat pe înregistrările convorbirilor dintre primari și omul de afaceri, înregistrări care acum „pică”, în baza verdictelor date de judecătorii de la Târgu-Jiu și Craiova. Prin aceste sentințe, dosarul se întoarce la procurori, iar aceștia trebuie să refacă cercetările și să caute noi probe dacă vor să îi mai pună sub acuzare pe primari. E greu de crezut că vor mai apărea noi dovezi care să îi incrimineze pe primari, mai ales că, între timp, fiecare a mai obținut câte un mandat din partea alegătorilor, iar anul viitor, cel mai probabil, toți vor candida din nou pentru a fi votați de oameni. Primarii s-au declarat nevinovați încă de la începutul cercetărilor, iar pe parcursul anchetei ei au cerut în instanță ca procurorii să fie obligați prin sentințe judecătorești să finalizeze cercetările, cercetări care au bătut pasul pe loc ani de zile. Verdictul de acum este fix bomboana de pe colivă, dosarul „lotului Ydail” având toate șansele să figureze în biografia anchetatorilor gorjeni la capitolul eșecuri profesionale!
Gelu IONESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here