Dosarul de ucidere din culpă a deținutului Rostogolea, clasat de procurori! Mama decedatului reacționează

1781

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu au decis, la finalul anului trecut, că dosarul penal întocmit după decesul lui Cosmin Cristea Rostogolea, asfixiat mecanic prin spânzurare pe 26 iunie 2019 în unitatea municipală de detenție, să fie clasat. În dosar se începuse urmărirea penală ,,in rem” pentru moarte suspectă, dar, anchetatorii au decis că acesta, singur, și-a luat viața. Mama lui Cosmin Rostogolea va ataca ordonanța de clasare la instanță, nemulțumită fiind de felul în care s-a realizat ancheta în această cauză, deoarece, în opinia sa, există încă elemente de suspiciune legat de modalitatea prin care acesta și-a pus capăt vieții, spânzurându-se cu o sfoară de 120 de cm pe care nu se știe de unde a procurat-o.

În Procesul-verbal de cercetare la fața locului, comisarul de poliție Constantin Sanda menționează că deținutul a fost găsit mort în clădirea Penitenciarului Târgu-Jiu, în Secția Medicală-E2, adică în corpul de la etajul 1 al Infirmieriei. În document se menționează că acesta a fost găsit cu fața în sus, în genunchi, de același agent care, în acea zi, l-a vizitat de câteva ori cu niște medicamente, pe care Rostogolea le-a refuzat.
În camera de detenție se găsea geanta deținutului, cerută de acesta de la magazie, cu cerere făcută, deși documentul nu-i fusese aprobat.Cu toate acestea, în mod suspect, geanta de rafie se afla în camera unde acesta murise.
Nu ar fi exclus ca în geantă să se fi aflat sfoara cu care acesta s-a spânzurat legând-o de suportul de televizor.Interesant este că, pe patul de lângă se mai afla încă o bucată de sfoară de un metru, din același material cu sfoara cu care acesta se spânzurase. Nimeni nu știe cum deținutul a procurat sfoara și cum a tăiat-o în două bucăți, atâta timp cât din magazie, conform actelor, nu i se eliberaseră lucrurile personale.

În ziua decesului, la instanța de judecată
De asemenea, în document, se precizează că corpul victimei nu prezenta urme de violență, deși în certificatul medico-legal se sublinia clar că pe torace, peretele osos și muscular s-a depistat o ,,infiltrație hemoragică”, care, se arată în ordonanță ,,s-a putut produce prin lovire cu sau de corp dur, dar care nu ar fi avut legătură cu cauzalitatea decesului.”
Practic, deținutul înainte de moarte a fost agresat, nu se știe de cine ori în ce împrejurări s-a petrecut asta.
Aceste aspecte, ridică nenumărate semne de întrebare pentru familia decedatului, care consideră, în continuare, că acesta a fost ajutat să se sinucidă, asta deoarece pusese în dificultate, de mai multe ori, salariații Penitenciarului Târgu-Jiu, reclamându-l de mai multe ori pe directorul închisorii pe care l-a reclamat pentru abuzuri.
De asemenea, acesta a fost un deținut ,,problemă”, urmare a protestelor sale repetate, dar și a faptului că, permanent, și-a strigat nevinovăția, acesta ajungând după gratii pentru violarea criminalei Martins, aflată și ea în detenție la un spital-penitenciar de boli psihice.

Atacă ordonanța
Mama deținutului, Mariana Rostogolea, este nemulțumită de ordonanța de clasare a dosarului penal privind moartea suspectă a fiului său și anunță că va ataca la instanță decizia.
Femeia a făcut, în paralel, o plângere penală la Parchetul General în care susținea că fiul acesteia ar fi fost omorât.
,,Fiul meu m-a sunat din Penitenciarul Mioveni, unde a fost internat pentru refuz de hrană, și mi-a spus că el nu va mai ieși viu din detenție, deoarece <<îl vor omorî mafioții>>.
Nu l-am crezut. Dimpotrivă i-am închis și telefonul și i-am spus să nu mă mai sune cu asemnea tâmpenii. S-a dovedit că are dreptate. Regret enorm că nu l-am ascultat. Nu știu ce aș fi putut să fac atunci, dar, măcar încerc acum să scot adevărul la iveală”, a declarat Mariana Rostogolea.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.