Dosarul “Romsilva-Buldotanc”, rezolvat de judecători cu achitarea inculpaţilor

309

47698-100051_1Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dat primul verdict în dosarul care vizează achiziţia, cu ani în urmă, de la o firmă din Târgu Jiu, de către Romsilva a unui buldotanc defect, sentinţa judecătorilor fiindu-le favorabilă inculpaţilor.

Postul public de televiziune a informat că instanţa supremă l-a achitat pe fostul director general Ion Dumitru, actualmente deputat PSD, el fiind, în opinia procurorilor anticorupţie, cel care a dispus achiziţii făcute pentru Regia Pădurilor la preţuri mult mai mari decât cele de pe piaţă. În cazul de faţă, DNA susţine că firma Eufrat SRL, administrată de Florin Bogdan Stanciu, ar fi vândut buldotancul cu un preţ care a avut un adaos comercial de 1744% faţă de preţul de achiziţie. Astfel, utilajul a fost luat din Ucraina cu circa 6000 de dolari şi revândut ulterior cu peste 8 ,6 miliarde lei. “Din iulie 2003 şi până în anul 2004 utilajul nu a fost utilizat în nici un fel. În anul 2004, inculpatul Dumitru Ion, pe atunci director general al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva (instituţie de interes public care are drept scop administrarea întregului fond forestier naţional) a acceptat discutarea în consiliul de administraţie, a unei propuneri de achiziţionare prin licitaţie a utilajului respectiv. Propunerea fusese întocmită de membri din conducerea regiei, cu acordul său, după ce firma care deţinea în realitate utilajul – Eufrat SRL- făcuse o ofertă de vânzare regiei Romsilva. Anterior, direcţia silvica Târgu Jiu testase utilajul constatând că este necorespunzător activităţilor din domeniul forestier. La întocmirea notei de fundamentare şi a caietului de sarcini nu numai că au fost ignorate aspectele de natură tehnico-economică, mai mult, au fost trecute caracteristici menite să alunge firmele concurente, iar preţul de achiziţie propus era identic cu cel din ofertă”, spuneau procurorii DNA în rechizitoriul lor. Vorbele acestora nu au contat însă pentru judecători, magistraţii de la Înalta Curte considerând că achiziţia nu poate fi pusă pe seama unor fapte de corupţie, ci, eventual, pe cea a prostului management, sentinţa de acum nefiind definitivă.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here