Dosarele de pensionare ar putea fi depuse la primării

241

Persoanele vârstnice ar putea să-şi depună dosarele de pensionare direct la primăria comunei sau a oraşului în care locuiesc, fără a mai fi nevoiţi să se deplaseze la casele judeţene de pensii, potrivit unei iniţiative legislative depuse la Senat de un grup de parlamentari PSD şi UNPR.

Dosarele de pensionare ar putea fi depuse direct la primărie, nu la Casa de Pensii. Aşa prevede o propunere legislativă, aflată în consultare publică. Proiectul susţine înfiinţarea unui compartiment special în cadrul primăriilor, urmând ca, de acolo, documentele să fie transmise caselor de pensii.
Iniţiatorii susţin adoptarea iniţiativei legislative invocând vârsta şi starea de sănătate a solicitanţilor, distanţele mari între localitatea de domiciliu şi casa teritorială şi sectorială de pensii, lipsa mijloacelor de transport în mediul rural, costul ridicat al transportului până la casa judeţeană de pensii, care afectează în special persoanele cu venituri limitate sau chiar fără venituri.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here