Dosare penale pentru doi conducători auto

116

Doi conducători auto s-au ales cu dosare penale în prima zi a acestei săptămâni. Este vorba de un bărbat în vârstă de 32 de ani, din judeţul Dolj, prins de poliţişti în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 67 B fără a poseda permis de conducere, şi de un tânăr de 19 ani din Bumbeşti-Piţic, depistat la volanul unui autoturism cu numere expirate.

În după-amiaza zilei de 7 ianuarie, în jurul orelor 13:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti au identificat în trafic un bărbat în vârstă de 32 ani, din comuna Argetoaia, judeţul Dolj, care conducea o autoutilitară pe DN 67 B, pe raza oraşului Târgu-Cărbuneşti, fără a poseda permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism, fără a poseda permis de conducere. Tot cu dosar penal s-a ales şi un tânăr din comuna Bumbeşti-Piţic, care conducea un autoturism cu numere expirate. „Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci au identificat în trafic pe T.C.M., de 19 ani, din comuna Bumbeşti Piţic, sat Poienari, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 675 C, pe raza comunei Alimpeşti, având valabilitatea numerelor expirată. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat şi cu numere false de înmatriculare”, a anunţat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here