Dosare online pentru „Rabla”

1786

Depunerea dosarelor de finanţare pentru accesarea programelor ”Rabla Clasic” şi ”Rabla Plus” se face exclusiv online. Toate documentele sunt acceptate în format electronic, precizează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Totodată, obligativitatea prezentării certificatului de distrugere şi radiere a autovehiculelor vechi a fost înlocuită cu o comunicare online către dealer în care să fie specificate data şi numele operatorului unde maşina a fost casată. De asemenea, certificatele de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale au fost înlocuite cu o declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că viitorul posesor al maşinii noi nu are datorii la stat, la momentul achiziţiei.

Termenele de depunere a dosarelor în cele două programe au fost modificate. Pentru ”Rabla Clasic” perioada a fost extinsă cu 60 de zile, de la 120 la 180 de zile. În privinţa casării autovehiculelor, termenele au fost prelungite cu 60 de zile de la data emiterii Notei de înscriere pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice termenul este de 180 de zile de la data emiterii contractului de finanţare şi a Notei de înscriere.

Pentru ”Rabla Plus”, valabilitatea Notei de înscriere a fost extinsă cu 40 de zile (de la 180 la 220 de zile), de la data emiterii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here