Un bărbat în vârstă de 42 de ani din Peştişani a ajuns miercuri dimineaţă la spital cu o fractură la picior după ce a fost acroşat de o maşină. În cauză a fost întocmit dosar penal, şoferul autoturismului fiind cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
Poliţiştii din Teleşti au fost sesizaţi în dimineaţa zilei de 1 februarie, în jurul orei 07:40, cu privire la faptul că pe DN 67 D a avut loc un accident rutier soldat cu o victimă. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii Biroului Rutier Târgu-Jiu au constatat că P.N., de 41 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe DN 67 D, din direcţia Peştişani spre Târgu-Jiu, la km 19 + 960 m, l-a acroşat pe P.D.M., de 42 ani, din comuna Peştişani, care se deplasa pe jos, pe marginea carosabilului, pe lângă o bicicletă”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În urma impactului, victima a suferit o fractură la membru inferior drept, fiind transportată la Spitalul Tudor Vladimirescu – Unitatea de Primiri Urgenţe, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Roxana Lupu