La data de 1 mai a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizaţi un bărbat de 75 de ani, din comuna Glogova, cu privire la faptul că atât el, cât și soția sa, de 66 de ani, au fost agresați fizic de fiul lor, de 38 de ani, în timp ce se aflau la domiciliu.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, iar în urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că, pe fondul consumului de alcool, în timp ce se afla la domiciliu, bărbatul de 38 de ani i-a lovit cu pumnii în zona feței, pe părinții săi, fără a le crea leziuni vizibile, iar pe mama sa a și amenințat-o cu acte de violență, de natură să îi producă o stare de temere. Persoanele nu au necesitat transportarea la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Au fost întocmite formulare de evaluare a riscului, rezultând risc iminent, ocazie cu care a fost emis un ordin de protecție provizoriu față de agresor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, săvârșită asupra unui membru de familie.