Dosar penal pentru tăiere ilegală de arbori

529

Polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi, ieri, prin apelul 112 de o femeie, de 60 de ani, din comuna Cârcea, județul Dolj, despre faptul că, din pădurea proprietate personală, persoane necunoscute ar fi tăiat mai mulți arbori.

„Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că un bărbat, de 66 de ani, din comuna Slivileşti, ar fi tăiat 28 de arbori, de diferite esenţe şi cu diametre cuprinse între 10 și 30 cm, din afara fondului forestier, aflat în comuna Slivileşti, prezintă marcă silvică, fiind abandonați la faţa locului”, anunță IPJ Gorj.

Materialul lemnos a fost lăsat în custodia reprezentanților Ocolului Silvic Motru.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here