Dosar penal pentru port ilegal de armă

340

Un bărbat din comuna Drăgoteşti s-a decis să se plimbe prin Municipiul Târgu-Jiu înarmat cu două cuţite. Acesta a fost însă prins de poliţiştii târgujieni, care i-au confiscat armele şi i-au întocmit dosar penal.

Joi dimineaţa, patrula de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Tg.-Jiu, formată din poliţişti de ordine publică şi jandarmi, acţionând în zona Parcului Central, pe insuliţa de pe râul Jiu, a oprit pentru legitimare un bărbat. Asupra celui în cauză, M.G., de 40 ani, din comuna Drăgoteşti, judeţul Gorj, au fost găsite două cuţite cu lama de 15 cm, respectiv 11 cm. Cele două cuţite au fost ridicate de către oamenii legii, iar suspectul a fost condus la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor. Poliţiştii au întocmit pe numele suspectului dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de port, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, faptă prevăzută de Legea nr. 61/1991, republicată, şi pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here