Dosar penal pentru patronul unui service auto

4839

Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu reprezentanți din cadrul Gărzii de Mediu-Comisariatul Gorj, au desfășurat activități de verificare a unei societăți comerciale din municipiul Târgu Jiu, care are ca obiect de activitate „întreținerea și repararea autovehiculelor”.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că administratorul nu a respectat măsurile obligatorii privind valorificarea/eliminarea a 600 litri de ulei uzat, deșeu periculos, provenit din activitățile specifice de schimbarea a uleiului de motor al vehiculelor.

De asemenea, acesta nu a respectat dispozițiile din domeniu privind gazele cu efect de seră, constând în faptul că deținea 2,5 kg de freon, pe care urma să îl utilizeze la încărcarea sistemului de climatizare al autovehiculelor, fără a deține calificarea profesională necesară.

Cantitatea de ulei și freon a fost indisponibilizată și lăsată în custodia administratorului până la finalizarea cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase și deținerea, folosirea de substanțe care diminuează stratul de ozon, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here