Dosar penal pentru o familie care a întins un cort în stradă, pentru botez

595
Un echipaj al Politiei Rutiere supravegheaza circulatia pentru a depista eventuale abateri de la regimul vitezei, vineri, 30 august 2013, in Craiova. TIBI BOLOGH / MEDIAFAX FOTO

Poliţiştii din Târgu-Jiu au deschis, joi, un dosar penal pe numele unui bărbat din municipiu, care a pus cortul pentru o petrecere de botez pe o stradă din oraş.

Potrivit oamenilor legii, organizatorul evenimentului nu a putut prezenta documentele cerute de agenţi, pentru amplasarea cortului.

„La data de 23 august, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 46 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, strada Meteor, a blocat circulaţia autoturismelor, pe strada Microcolonie, în faţa imobilului cu numărul 83, prin amenajarea unui cort confecţionat pe schelet metalic, acoperit cu prelată, în care a organizat un botez. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
L.F.

 

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Salvador Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here