Dosar penal pentru neglijenţă în serviciu

287

Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Plopşoru, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Turceni, este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

Poliţiştii gorjeni au întocmit zilele trecute un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu pe numele unui bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Plopşoru.
Potrivit oamenilor legii, în calitate de pădurar în cadrul Ocolului Silvic Turceni, bărbatul ar fi avut o lipsă în gestiune de peste 16.000 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea materialului lemnos nejustificat. „În urma efectuării unui control de fond efectuat de organele silvice, s-a stabilit că în perioada iunie 2012 – octombrie 2012 M.M., de 53 ani, a avut o lipsă în gestiune în valoare de 16.686,35 lei, reprezentând contravaloarea materialului lemnos nejustificat, provenit din delicte silvice în perioada cât a gestionat cantonul. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de neglijenţă în serviciu”, a declarat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here