Dosar penal pentru furt

447

Poliţiştii din Ţicleni au întocmit dosar penal pe numele unui tânăr de 27 de ani, din localitate, prins în flagrant în timp ce secţiona o conductă dezafectată.

În după-amiaza zilei de 22 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Ţicleni, împreună cu angajaţi ai unei firme de pază, au depistat în flagrant delict un bărbat de 27 ani, din localitate, în timp ce secţiona o conductă metalică dezafectată pentru transport produs petrolier. Până să fie prins de poliţişti, tânărul apucase se fure circa 5 metri de ţeavă metalică. “Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a constatat faptul că, la o distanţă de 100 metri faţă de locul unde a fost identificat bărbatul, lângă imobilul proprietatea acestuia, se aflau 9 (nouă) bucăţi de ţeavă metalică cu lungimea de 5,10 metri, provenind din conducta secţionată. Acestea au fost predate unităţii prejudiciate, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt”, a precizat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here