Dosar penal pentru fals intelectual şi uz de fals

232

Un localnic din Târgu-Cărbuneşti, angajat al unui ocol silvic, s-a ales cu dosar penal după ce oamenii legii au descoperit că acesta ar fi întocmit în fals un aviz de însoţire primar pentru transport de material lemnos, aviz pe care ulterior l-ar fi înmânat unui bărbat din Ţicleni. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals.

În cursul zilei de 16 aprilie, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Ţicleni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la data de 19.03.2014, un bărbat în vârstă de 46 ani, din oraşul Târgu-Cărbuneşti, angajat al unui ocol silvic, ar fi întocmit un aviz de însoţire primar pentru transportul a 3 metri cubi material lemnos, în care, la rubrica destinatar, ar fi atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, consemnând în fals numele unei persoane şi datele de identificare ale acesteia.
Avizul astfel întocmit ar fi fost ulterior înmânat unui bărbat de 42 ani, din oraşul Ţicleni, care, cunoscând că este fals, l-ar fi folosit pentru transportul materialului lemnos.
Poliţiştii continuă cercetările pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt comiterea, în cauză s-a întocmit dosar sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here