Dosar penal pentru evaziune fiscală

421

Administratorul unei societăţi comerciale din Tismana s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii au descoperit că, în ultimele nouă luni de zile, acesta nu a înregistrat în evidenţele financiar contabile ale societăţii veniturile obţinute.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au identificat un bărbat, în vârstă de 55 ani, din municipiul Timişoara, care, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, nu a înregistrat în evidenţele financiar contabile ale societăţii venituri obţinute din vânzarea de băuturi alcoolice, răcoritoare, ţigări şi produse de panificaţie, în perioada februarie – octombrie 2014, în cuantum de 25.000 lei. Cu ocazia verificărilor efectuate la sediul societăţii comerciale, poliţiştii au mai găsit documente și înscrisuri extracontabile, ce au fost ridicate în vederea stabilirii prejudiciului cauzat bugetului de stat, prin neplata T.V.A.-ului şi impozitului pe profit. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here