Dosar penal pentru doi tineri care conduceau motociclete neînmatriculate

818

Doi tineri din Crasna, de 15, respectiv 25 de ani, s-au ales cu dosar penal pentru săvârșirea a două infracțiuni, mai precis pentru conducerea unor motociclete neînmatriculate și pentru că nu dețineau permis auto pentru nicio categorie de vehicule.

„La data de 10 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat un tânăr de 25 de ani, din comuna Crasna, în timp ce conducea un motociclu, pe strada Parâng, din comună, care nu prezenta plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau înregistrare. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere și că motociclul nu figurează ca fiind înmatriculat. De asemenea, la aceeași dată, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci Poliției Orașului Novaci au depistat un tânăr de 15 ani, din comuna Crasna, în timp ce conducea un motociclu, pe raza comunei, care nu prezenta plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau înregistrare. În ambele cauze a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here